Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:41 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întreţinere corporală, masaj erotic şi sex cu minore Trimişi în judecată de DIICOT Constanţa

ro

01 Feb, 2014 00:00 3991 Marime text
Patru persoane cercetate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Serviciul Teritorial Constanţa într-un dosar referitor la un presupus trafic de persoane au fost trimise în judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa. Primul termen a fost stabilit pentru data de 18 februarie. Amintim că, în urmă cu aproape o lună, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Constanţa şi procurorii DIICOT au anunţat destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de minori şi proxenetism. La vremea respectivă, organele de anchetă au susţinut că în cauză au fost efectuate trei percheziţii în municipiul Constanţa, la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale specializate în trafic de minori şi proxenetism, precum şi la sediul unei societăţi comerciale.
„În fapt, membrii grupării sunt suspectaţi că, începând cu luna ianuarie, ar fi recrutat, cazat şi exploatat sexual, în folosul lor, într-un salon de întreţinere corporală şi masaj erotic, mai multe minore şi tinere.

Suspecţii ar fi racolat clienţi prin postarea de anunţuri cu oferte de masaj, însoţite de numere de telefon şi fotografii ale fetelor, precum şi prin distribuirea de flyere prin intermediul unor taximetrişti din anturajul lor.
În urma percheziţiilor, în sediul societăţii comerciale au fost identificate două minore şi două tinere, victime ale grupării infracţionale. Minorele au fost predate către DGASPC Constanţa în vederea reintegrării în familii”, conform DIICOT. De menţionat că, tot în cadrul acţiunii, au fost ridicaţi 350 de lei, 50 de euro, 3 laptopuri, 15 telefoane mobile, 33 de cartele telefonice, precum şi contracte de muncă, adeverinţe, acte de identitate, cărţi de vizită, flyere şi agende.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Christina 06 Feb, 2014 12:15 Eu sunt de acord cu legalizarea prostitutiei