Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:13 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Intervenție de urgență în Pădurea Făget din județul Cluj! Un bărbat de 80 de ani a avut nevoie de ajutor

ro

19 Aug, 2023 14:27 727 Marime text
Sursa galeriei foto: ISU ClujPompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit, alături de personal din cadrul Serviciului Salvamont Salvaspeo, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul cu mijloacele specifice a unui bărbat, în vârstă de aproximativ 80 de ani, aflat în drumeție în zona pădurii Făget de lângă municipiul Cluj-Napoca.

Potrivit ISU Cluj, la fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenție rapidă și comandă și un echipaj SMURD.

Bărbatul a suferit o stare de rău și a fost observat de alte persoane care treceau prin zonă și care au anunțat situația prin numărul unic pentru urgențe 112.

„Pompierii au găsit bărbatul la o distanță de aproximativ 1 km față de drumul accesibil pentru autospecialele de intervenție, de unde l-au transportat pe targă, împreună cu salvamontiștii, până la ambulanța SMURD. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale“ - au mai precizat reprezentanții ISU Cluj.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii