Incendiu la un autoturism aflat pe varianta municipiului Tulcea. Au intervenit pompierii
Incendiu la un autoturism aflat pe varianta municipiului Tulcea. Au intervenit pompierii
1392
Marime text
În jurul orei 15:50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la un autoturism, aflat pe varianta municipiului Tulcea, în zona PECO MOL.Potrivit ISU Delta Tulceam la fața locului s-au deplasat 5 subofițeri, din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
„La sosirea echipajului specializat, incendiul se manifesta cu degajare de fum la partea din față a mașinii.
Incendiul a fost stins în limitele găsite, fiind afectat compartimentul motor. Cel mai probabil evenimentul a fost provocat de un scurtcircuit.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul autoturismului“ - au precizat reprezentanții ISU Delta Tulcea.
Pentru a preveni astfel de cazuri, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
✅ verificați instalaţia electrică;
✅ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✅ asigurați-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
✅ verificați dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✅ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.
Sursa foti: ISU Delta
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


