Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:40 25 07 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu la o locuință din Babadag, județul Tulcea

ro

30 Jun, 2021 13:41 472 Marime text
  • Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
În jurul orei 10:00, salvatorii Stației de Pompieri Babadag au fost solicitați să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit la o locuință din orașul Babadag.

La fața locului, s-au deplasat 14 subofițeri și un ofițer, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. 

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără și degajare mare de fum la podul casei.

Pentru izolarea și lichidarea incendiului, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ o oră și jumătate.

Au fost afectate acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 60 mp și bunurile din 3 camere, fiind salvate restul locuinței și proprietățile aflate în imediata apropiere.

Din fericire, nu au fost victime sau persoane rănite.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

În sprijinul pompierilor, pentru alimentarea cu apă, s-a deplasat o autospecială de stingere de la Regimentul de Infanterie Marină Babadag.

La fața locului au fost prezenți lucrători din cadrul IPJ și IJJ Tulcea, precum și Poliția Locală Babadag.

Sursă foto: ISU „Delta” Tulcea

Ti-a placut articolul?

Comentarii