UPDATE Incendiu în localitatea 2 Mai din județul Constanța. Tiruri încărcate cu bitum ard într-o parcare închisă (FOTO+VIDEO+LIVE)
UPDATE: Incendiu în localitatea 2 Mai din județul Constanța. Tiruri încărcate cu bitum ard într-o parcare
08 Nov, 2024 19:45
ZIUA de Constanta
4863
Marime text
Un incendiu s-a produs în această seară, 8 noiembrie 2024, în localitatea 2 Mai, strada Islazului, județul Constanța.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța, tiruri încarcate cu bitum ard într-o parcare inchisă.
La fața locului intervine Secția Mangalia cu două ASAS, SMURD și Stația Tuzla cu 2 două ASAS.
Acțiunea este în dinamică.
UPDATE:
ISU Constanța transmite că incendiu s-a produs la mai multe cisterne (fără încărcătură) existente în curtea unui operator economic din localitatea 2 mai.
Incendiul se manifestă generalizat, cu degajări mari de fum și posibilitate de propagare la vecinătăți.
Pentru gestionarea situației, la locul de manifestare au fost alocate 7 autospeciale de stingere de la ISU Constanța, mijloace care au fost suplimentate cu autospeciala pentru transport roboți de la ISU București-Ilfov.
De asemenea, pentru asigurarea în cele mai bune condiții a raionului de intervenție, forțele alocate la caz au fost suplimentate cu 5 autospeciale de stingere ( 2 de la ISU Călărași, 1 de la ISU Ialomița si 2 de la ISU Tulcea).
Pentru protecția populației aflată în proximitatea zonei de manifestare, la nivelul județului Constanța a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-Alert.
Misiunea este in dinamică.
UPDATE 2:
Până la finalizarea misiunii de stingere, s-a asigurat un perimetru de siguranță pe o distanță de 300 față de locul intervenției.
UPDATE 3:
Mai multe echipaje de jandarmi intervin la fața locului pentru a asigura perimetrul din zonă.
UPDATE 4:
Pagubele sunt uriașe. Au ars 3 tiruri, 2 microbuze, o cisterna, 2 semiremorci. Au fost salvate 6 tiruri și 5 remorci. Cauza probabilă, scurtcircuit la unul din reflectoarele care lumina parcul auto. Întregul parc auto era alimentat cu panouri fotovoltaice.
UPDATE5:
Incendiul a fost lichidat.
Nu s-au inregistrat victime.
Citește și:
Imagini de pe camerele de supraveghere cu copilul electrocutat pe vagon, în zona gării Medgidia (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii