Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:29 20 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu în județul Iași. Piromanul pare a fi un constănțean bănuit de alte atrocități

ro

23 Jan, 2017 07:58 958 Marime text
În urmă cu câteva zile, în jurul orei 22.00, un bărbat stabilit în Constanţa ar fi incendiat casa în care locuiau mama acestuia, împreună cu verişoara şi copilul ei, transmite bzi.ro.
 
Totul ar fi avut loc în satul Cristeşti, comuna Holboca. Din primele informaţii, ar fi dat foc în camera lui la haine şi perdele după care a fugit, fiind prins de poliţişti şi dus la spital, întrucât era cunoscut pentru probleme psihice. Nu au existat victime.
 
Conform sursei citate, bărbatul ar fi stat ani buni în spatele gratiilor pentru tentativă de omor, după ce în urmă cu aproximativ 25 de ani a înjunghiat un bărbat din localitatea Ungheni. Cu altă ocazie, i-ar fi tăiat picioarele cu un topor fostei sale neveste, transmite aceeaşi sursă.  
 
„Cauza probabilă a incendiului a fost folosirea intenţionată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiul", a precizat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.


Sursa foto: bzi.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii