Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:33 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In cazul de la Sulina, sase politisti de frontiera sunt acuzati de neglijenta in serviciu

ro

23 Jun, 2004 00:00 3140 Marime text

Sase politisti de frontiera din Sulina vor fi cercetati pentru neglijenta in serviciu in cazul agentului sef Robert Bulgaru, care a impuscat mortal doua persoane si a ranit altele trei * Una dintre greselile care i se imputa lui Tiberiu Bulai este legata de faptul ca a incercat "acoperirea" lui Robert Bulgaru in momentul in care acesta venise in stare de ebrietate la serviciu * Tipirig (prima victima a masacrului) nu a semnat procesul-verbal de intrare in serviciu * In urma verificarilor s-a descoperit ca Bulgaru chiar semnase procesul de preluare a serviciului, in conditiile in care acesta era baut

In urma verificarilor efectuate de echipa de control a Inspectoratului General al Politiei de Frontiera la Sulina, chestorul principal Aurel Neagu, seful IGPF, a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca se impune cercetarea prealabila a sase politisti de frontiera pentru neglijenta in indeplinirea indatoririlor de serviciu. Mai precis, este vorba despre subcomisarul Doru Axinte, prim-adjunctul sefului IJPF Tulcea, subcomisarul Florentin Lesevschi, seful SPF Sulina, subcomisarul Cristian Paiusan, adjunctul SPF Sulina, subcomisarul Emilian Dumitru, seful de tura de serviciu de la SPF Sulina, comisarul Maricel Stan, ofiter specialist la Compartimentul nave operative al SPF Sulina, si agentul sef Tiberiu Bulai, seful de subzona nave operative la SPF Sulina. Una dintre greselile care i se imputa lui Tiberiu Bulai este legata de faptul ca a incercat "acoperirea" lui Robert Bulgaru in momentul in care acesta venise in stare de ebrietate la serviciu, lucru pentru care acesta mai fusese sanctionat in urma cu ceva timp. In opinia chestorului Aurel Neagu, daca acest aspect s-ar fi raportat imediat superiorilor, altfel ar fi decurs lucrurile. Dupa ce Bulai l-a trimis acasa pe Robert Bulgaru, acesta l-a desemnat pe Petre Tipirig (prima victima a masacrului), care se afla intr-o alta locatie a sectorului, sa-i tina locul lui Bulgaru. Desi a fost parcursa procedura de preluare a turei, Tipirig nu a semnat procesul-verbal de intrare in serviciu. In momentul in care Robert Bulgaru s-a intors, Tipirig si Bulai, care se aflau impreuna intr-un birou, au incercat sa-l tempereze, iar apoi au iesit si l-au lasat singur in camera unde se afla si armament, deci a intrat cu stiinta celor doi in locatia respectiva. Potrivit declaratiei chestorului Aurel Neagu, Bulgaru a ramas singur in camera cu doua pistoale care urmau sa fie predate celor care aveau sa intre in tura. Mai mult, in urma verificarilor s-a descoperit ca Bulgaru chiar semnase procesul de preluare a serviciului, in conditiile in care acesta era baut. La scurt timp, Tipirig si Bulai s-au intors in camera, iar cel din urma l-a intrebat pe Robert Bulgaru de ce are un pistol in mana, moment in care acesta a inceput sa traga. In urma cu doua zile, magistratii de la Tribunalul Tulcea au emis mandat de arestare preventiva pentru o perioada de 29 de zile pe numele lui Robert Bulgaru. El este acuzat de omor deosebit de grav si tentativa de omor deosebit de grav si risca sa stea toata viata in inchisoare. Amintim cititorilor nostri ca, in cursul diminetii de duminica, acesta a deschis focul cu arma din dotare, ucigandu-l pe loc pe Tipirig, iar un glonte ratacit a omorat o barmanita care lucra intr-un local aflat vizavi de cheiul unde era acostata nava de patrulare de pe care a fost deschis focul. Alte trei persoane au cazut victime, fiind ranite de gloantele trase haotic de politistul de frontiera in momentele sale de panica. Acesta a fost linistit prin interventia politistilor din cadrul Sectiei de Politie Sulina, dupa un scurt schimb de focuri acesta predandu-se organelor de ordine. O echipa formata din politisti de frontiera si politisti, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului teritorial, l-a preluat pe ucigas, pentru anchetare. Din cercetari a reiesit ca Robert Bulgaru a tras in total aproximativ 100 de cartuse cu pistolul Carpati si 200 de cartuse cu pistolul mitraliera. In scurt timp, Robert Bulgaru va fi supus unei expertize psihiatrice.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii