Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:27 07 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini grăitoare, cum rar se întâlnesc. Incendiu devastator într-un apartament. Flăcările nu s-au atins însă de crucea cu icoana Sfintei Parascheva (galerie foto)

ro

03 May, 2020 12:03 2479 Marime text
O întâmplare parcă desprinsă din pildele biblice a avut loc în această dimineață în orașul Comănești, acolo unde bunurile agonisite de niște oameni au fost mistuite în urma unui incendiu devastator. Ca prin minune, însă, o cruce masivă cu icoana Sfintei Parascheva în centru a scăpat aproape neatinsă din urgia flăcărilor. De asemenea, mesajul scris sub icoană parcă vorbește de la sine: „Sfântă Cuvioasă Parascheva, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi“.
13 persoane au fost evacuate în această dimineață de pompierii băcăuani dintr-un bloc aflat pe strada Librăriei în orașul Comănești. Un incediu violent izbucnise la un apartament vecin, iar salvatorii s-au temut că flăcările s-ar putea extinde. La finalul operațiunii de salvare, o femeie de 65 de ani a fost transportată la spital, după ce a suferit un atac de panică. Totodată, cele 13 persoane evacuate sunt în afara oricărui pericol. Primele concluzii ale pompierilor au condus la ipoteza că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric.
Ce atrage însă atenția la operațiunea din această dimineață și ce o diferențiază de atâtea altele de aceeași natură este unul dintre puținele bunuri ce au scăpat aproape neatinse de flăcările mistuitoare, dacă nu chiar singurul. Astfel, imaginile puse la dispoziție de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență scot la iveală faptul că o cruce masivă, în centrul căreia se află o icoană a Sfintei Parascheva, a fost parcă ocolită de foc. În acest sens, este sugestivă imaginea crucii amplasate în centrul unei podele arse și încărcate de cenușă. Așa cum am menționat anterior, mesajul inscripționat pe cruce vorbește de la sine: „Sfântă Cuvioasă Parascheva, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi“.
Este de amintit că, la începutul lunii aprilie 2020,  o icoană cu Maica Domnului și Pruncul Iisus a scăpat, de asemenea, neatinsă de flăcări, în urma unui incendiu ce a distrus locuința unor bătrâni din Apuseni.

Sursa foto: ISU Bacău

Citește și:
Retrospectiva incendiilor produse în ultimul deceniu la mănăstirile păstorite de ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii