Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:48 13 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU Peste 1300 de persoane, asistate medical în ultimele 24 de ore de SMURD

ro

11 Jan, 2024 09:13 641 Marime text
Pompieri în timpul intervenției. Foto: Facebook/IGSUPompierii militari au acționat în decursul zilei de ieri pentru gestionarea tuturor solicitărilor de sprijin primite din partea populației. Astfel, echipajele operative au intervenit cu promptitudine în 1.628 de misiuni, constând în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților. 

Potrivit IGSU, din totalul intervențiilor, o pondere de peste 80% a constat în acordarea măsurile de prim ajutor, în urma cărora 1.318 de persoane au fost asistate medical. Totodată, în decursul zilei de ieri, colegii noștri au salvat 14 persoane aflate în situații critice.

În perioada analizată, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 118 incendii înregistrate la nivel național, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.

„Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, eforturile pompierilor s-au concentrat și asupra comunităților și a bunurilor acestora, sens în care, colegii noștri au intervenit în 202 de situații pentru căutarea, deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare, precum și în alte situații de urgență.

Pe lângă toate aceste situații, pompierii au continuat și acțiunile desfășurate în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor străini veniți în România“ - au mai precizat reprezentanții IGSU.


Pentru preîntâmpinarea situațiilor de urgență ce pot apărea și care pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor, dinamica operativă va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național pentru dispunerea măsurilor care se impun gestionării cu eficiență a acestora.

Siguranța fiecăruia dintre noi depinde de cunoștințele și acțiunile noastre. Accesați platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, care este disponibilă gratuit din App Store și Google Play.

Citește și: 

Pompierii luptă contra focului în ciuda gerului. Devotamentul surprins în imagini
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii