Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:04 19 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Furau cărbuni cu Dacia

ro

20 Jan, 2012 00:00 744 Marime text

Lucrătorii din cadrul Grupului de Nave Constanţa au întocmit lucrare penală pe numele a doi cetăţeni care au sustras aproximativ 1,2 tone de cărbune dintr-o societate comercială din Portul Constanţa.

În data de 18.01.2012, în jurul orei 20.30, poliţiştii de frontieră constănţeni au oprit pentru control, în zona podului de la Poarta 6, un autoturism marca Dacia Break în care se aflau G.I. de 44 de ani, domiciliat în localitatea Cumpăna, şi D.C. de 21 de ani, domiciliat în localitatea Techirghiol. După efectuarea controlului au fost descoperiţi, în interiorul autoturismului, 22 de saci de rafie de culoare albă, încărcaţi cu 1.135 de kilograme de cărbune cocsificabil, pentru care cei doi nu au putut prezenta documente de provenienţă. Cei doi au declarat că au sustras respectiva cantitate de cărbune cocsificabil, în valoare aproximativă de 1.200 de lei, din incinta unei societăţi comerciale din Portul Constanţa. Pe numele celor doi au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cantitatea de cărbune cocsificabil fiind restituită societăţii păgubite.

Ti-a placut articolul?

Comentarii