Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:31 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fraude cu concedii medicale! Unul dintre suspecţi a recunoscut peste 500 de infracţiuni. Cum acţiona gruparea destructurată de DIICOT

ro

17 Sep, 2022 13:04 1708 Marime text
DIICOTPrin sentința penală nr. 88 din 09.09.2022 a Tribunalului Neamț a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 13.05.2022 de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț, fiind condamnat un inculpat la pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea, în concurs, a infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (501 acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (36 de acte materiale), fals intelectual în forma instigării, în formă continuată (133 de acte materiale), uz de fals, în formă continuată (331 de acte materiale).

Potrivit DIICOT, prin aceeași hotărâre a fost menținut arestul la domiciliu al inculpatului. De asemenea, prin rechizitoriul din data de 13.05.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 9 inculpaţi (unul în stare de arest la domiciliu și ceilalți 8 în stare de libertate, parte din aceștia având calitățile de șef serviciu în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate a județului Neamț, medic specialist și medic de familie), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și alterarea integrităţii datelor informatice.

„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2015 - iunie 2020, pe raza județului Neamț a acționat un grup infracțional organizat care a avut drept scop decontarea unor sume de bani aferente concediilor medicale, prin inducerea în eroare a reprezentanților Caselor Județene de Asigurări de Sănătate. Activitatea infracțională a grupului a fost organizată pe trei paliere, respectiv: - pe un prim palier, s-a realizat angajarea fictivă a persoanelor în cadrul societăți comerciale; - pe un al doilea palier, au fost obținute documente medicale, cu sprijinul unor medici specialiști și medici de familie, care au atestat în mod nereal faptul că persoanele care solicitau concedii medicale prezintau anumite afecțiuni medicale, - pe cel de-al treilea palier, au fost adresate concomitent mai multor Case Judetene de Asigurări de Sănătate cereri pe numele acelorași persoane, acestea beneficiind simultan, în mod fraudulos, de plata unor indemnizații de concediu medical.

Ca urmare a documentării activității infracționale a rezultat că: - toți angajatorii implicați în circuitul infracțional au avut salariați domiciliați în județul Neamț; - toate certificatele medicale utilizate au fost emise de către medici din judetul Neamț pentru toți angajații societăților comerciale din cele 3 județe; - certificatele medicale au fost transmise spre decontare și în judetul Harghita; - în cadrul societăților folosite în activitatea grupului, toți salariații au intrat în concediu medical în luna imediat următoare angajãrii; - concediile medicale au fost emise pe un cod de indemnizatie care nu necesită stagiu de cotizare și care au permis plata începând cu luna următoare angajării, în contextul existenței unor costuri relativ mici de impozite și contribuții; - veniturile aferente acestor salariați au fost stabilite la nivelul maxim (12 salarii minim brute) cu consecința calculării indemnizațiilor la nivelul maxim; - societățile implicate nu au avut alți salariați în afara celor pentru care a fost solicitată plata indemnizațiilor de concediu medical; - salariul stabilit pentru angajații care au solicitat acordarea indemnizațiilor era disproporționat raportat la funcția pe care au fost încadrați (sumele fiind, în marea majoritate, peste 15.000-17.000 lei). În această modalitate, grupul infracțional organizat a adus un prejudiciu Fondului National Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS) în cuantum de 5.028.271 lei“ - au mai precizat procurorii DIICOT.


Rechizitoriul însoțit de dosarul cauzei a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Neamț.

„Precizăm faptul că împotriva sentinței penale prin care a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției se poate formula calea de atac a apelului. În ceea ce privește cel de-al doilea act de sesizare întocmit în cauză, menționăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“ - au mai precizat reprezentanţii DIICOT.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii