FOTO+VIDEO.Protest masiv al oierilor la București Crescătorii de ovine și caprine au ieșit în stradă. Iată ce cer fermierii!
FOTO+VIDEO.Protest masiv al oierilor la București: Crescătorii de ovine și caprine au ieșit în stradă. Iată
256
Marime text

Crescătorii de oi și capre din întreaga țară au declanșat un protest de amploare la București, astăzi, 30 iulie 2026, nemulțumiți de situația critică în care se află sectorul zootehnic.
Protestul a început în fața sediului central al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) din Piața Presei Libere.
Zeci de fermieri din Botoșani vor participa la protestul crescătorilor de ovine care are loc la București, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Asociației Moldoovis Botoșani, Ionică Nechifor.
Potrivit acestuia, la protest vor lua parte aproximativ 6.500 de crescători de ovine și caprine din întreaga țară, care vor solicita 'salvarea sectorului ovin din România'.
„Asociația Moldoovis va merge cu un autocar de oieri”, a precizat Nechifor.
Manifestația este organizată de Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine 'Corbu' Vaslui și Asociația Regională a Crescătorilor de Ovine și Caprine Corbu Voinești.
Între orele 10:00-13:00, aproximativ 1.500 de fermieri vor protesta în fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), iar între orele 13:00-14:00, participanții se vor deplasa organizat pe traseul Piața Presei Libere - Șoseaua București-Ploiești - Bulevardul Regele Mihai I - Arcul de Triumf - Șoseaua Pavel D. Kiseleff - Piața Victoriei.
De asemenea, între orele 10:00-17:00, aproximativ 5.000 de participanți vor protesta în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului României.
Fermierii se plâng că sectorul ovin românesc traversează cea mai gravă criză din ultimele decenii, în condițiile în care mii de exploatații sunt afectate de restricțiile impuse în urma gestionării crizei generate de Pesta Micilor Rumegătoare, cu consecințe economice sunt devastatoare, potrivit Agerpres.ro.
„Exporturile au fost blocate, fermele sunt în pragul falimentului, iar numeroși crescători riscă să renunțe definitiv la această activitate. În tot acest timp, fermierii au transmis numeroase adrese, propuneri și avertismente către autoritățile competente, fără ca problemele esențiale să fie soluționate”, au transmis organizatorii protestului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


