Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:21 16 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO.Știri Constanța Doi bărbați reținuți pentru contrabandă cu țigări. Unul este din Mangalia

ro

16 Jun, 2025 14:17 245 Marime text

Sursa galeriei foto: IPJ Tulcea





Ieri,  15 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni 
Speciale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea și polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă. 

Conform IPJ Tulcea, cu ocazia punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară, la domiciliul unui bărbat, de 52 de ani, din municipiul Mangalia, au fost descoperite și ridicate aproximativ 23.300 de țigarete precum și două telefoane mobile.

De asemenea, un alt bărbat, de 62 de ani, a fost depistat în flagrant delict de către polițiști, pe malul drept al Dunării, în timp ce deținea în mod ilegal 10.200 de țigarete, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Astăzi, 16 iunie, față de ambele persoane s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine, 17 iunie, să fie prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin pentru a dispune măsuri preventive.



Citește și
Știri RomâniaFOTO. Percheziții în ancheta privind accizele neachitate. Bunuri de milioane confiscate
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii