Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:19 22 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

ro

22 Jun, 2025 18:57 2463 Marime text
Sursa foto: IGSU





 
  • Un autocar s-a  răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța

Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Spre locul evenimentului au fost alocate 7 autospeciale SMURD, 1 autospecială pentru transport personal și victime multiple și 5 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță.

Potrivit unor surse, în autocarul care s-a răsturnat se aflau copii. Din informațiile primite, în autocar s-ar fi aflat 28 de persoane, 22 de copii și 6 adulți

În sprijinul salvatorilor călărășeni au fost alocate o unitate de terapie intensivă mobilă, 2 ambulanțe SMURD și o autopecială pentru transport personal și victime multiple de la ISUBIF.


Totodată, la locul intervenției au fost  trimise și două elicoptere SMURD. 

Potrivit Infotrafic, în zona localității Nicolae Bălcescu, județul Călărași,  autocarul cu pasageri care se deplasa pe sensul către Constanța s-a răsturnat în șanț, în urma unei posibile explozii a unei anvelope.

Din primele informații,  accidentul a avut ca urmări 5 victime, dintre care un adult  a decedat, fiind prins sub autocar, iar 4 minori sunt răniți, urmând a fi transportați la spital. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, mai multe echipaje de pompieri și ambulanțe fiind prezente la fața locului.

S-a aplicat devierea traficului la kilometrul 36, pe sensul de mers către Constanța, pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea cercetărilor stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.



Sursa video: IGSU

Citește și
FOTO. Știri ConstanțaVegetație uscată în flăcări între Nazarcea și Poiana. Drum blocat din cauza fumului dens (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii