Familie cu trei copii, salvată de jandarmii montani după ce a rămas înzăpezită spre Vârful Bihor
Familie cu trei copii, salvată de jandarmii montani după ce a rămas înzăpezită spre Vârful Bihor
20 Feb, 2026 08:25
ZIUA de Constanta
130
Marime text
130
Marime text

Noaptea trecută, printr-un apel la SNUAU 112, un bărbat a sesizat faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul spre Vârful Bihor, a rămas înzăpezit și nu a mai putut continua deplasarea, transmite un comunicat din partea Jandarmeriei Române.
Apelantul a precizat că în autoturism se aflau soția sa și cei trei copii adolescenți ai acestora, toți din județul Arad.
La fața locului a intervenit în cel mai scurt timp un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arieșeni. Jandarmii montani au identificat autovehiculul blocat în zăpadă și au acționat pentru deblocarea și tractarea acestuia cu ajutorul autospecialei din dotare, până într-o zonă accesibilă.
Cele cinci persoane au fost sprijinite pentru a ajunge în siguranță pe DN75. Din fericire, niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale, ulterior continuându-și deplasarea în condiții de siguranță.
„Recomandăm conducătorilor auto să se informeze cu privire la condițiile meteorologice și starea drumurilor înainte de a porni la drum în zone montane și să își echipeze corespunzător autovehiculele pentru sezonul rece”, a încheiat sursa citată.
Citește și:
FOTO+VIDEO: Jandarmii au sărit în ajutorul unei familii cu dizabilități pentru a deszăpezi rampa de acces necesară deplasării cu scaunul rulant
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


