Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:28 11 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi frați, decedați după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon

ro

11 Feb, 2026 13:45 248 Marime text
Cei doi bărbaţi găsiţi decedaţi miercuri în interiorul unei locuinţe din Cenade, după ce s-ar fi intoxicat cu gaz, erau fraţi, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

"Poliţiştii au identificat, la faţa locului, un bărbat, în vârstă de 76 de ani, din localitatea Sângeorgiu de Mureş, judeţul Mureş, şi pe fratele acestuia, în vârstă de 86 de ani, din localitatea Cenade. În urma examinării sumare a trupurilor, nu au fost constatate urme vizibile de violenţă, acestea fiind transportate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului", a transmis, miercuri, IPJ Alba.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, precum şi în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut acest eveniment, conform Agerpres.ro

Poliţiştii din municipiul Blaj au fost sesizaţi, miercuri, de către o femeie, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că într-un imobil din localitatea Cenade se află două persoane posibil decedate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alexandru Crişan, a anunţat că Staţia de Pompieri Blaj a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice, în urma unei solicitări privind două persoane posibil intoxicate cu gaz. Au fost trimise la faţa locului un echipaj de prim ajutor, o ambulanţă SAJ şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă.

De asemenea, a fost prezent şi un echipaj de la operatorul de distribuţie gaze, care a oprit alimentarea cu gaz.

După ce forţele de intervenţie au ajuns la locul producerii evenimentului, au găsit cele două victime în camere diferite ale casei. Una prezenta semne incompatibile cu viaţa, iar cea de-a doua era în stop cardiorespirator, pentru care s-au efectuat, fără succes, manevre de resuscitare. 


Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii