Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:55 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directorul narcoman asteapta sentinta instantei

ro

29 Sep, 2004 00:00 992 Marime text

Octavian Rusti Novac a falsificat cu ajutorul unui calculator si al unei imprimante 61 de retete medicale * Cu ajutorul acestora el a cumparat 2370 de comprimate de codeina fosforica pentru consum propriu * El a recunoscut in fata judecatorilor ca era consumator de stupefiante

Cercetarile judecatoresti in dosarul penal in care inculpat este Octavian Rusti Novac, in varsta de 26 de ani, s-au finalizat, ieri la Tribunalul din Constanta, urmand ca in scurt timp judecatorii sa se pronunte in acest caz. In alta ordine de idei, reprezentantul Ministerului Public a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsa care sa fie executata in penitenciar in timp ce aparatorul inculpatului a cerut o pedeapsa a carei executare sa fie suspendata. Tanarul a fost trimis in fata instantei fiind acuzat de savarsirea infractiunilor de cumparare, fara drept, de droguri pentru consum propriu si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Novac este domiciliat in Bucuresti, unde a ocupat si functia de director economic al unei firme, dar de mai multi ani locuieste si in Constanta, insa fara forme legale. Barbatul este acuzat ca, in perioada 20.11.2002 - 29.10.2003, a falsificat prin contrafacere 61 de retete medicale. Cu ajutorul acestora, Novac a cumparat pentru consum propriu 2370 comprimate (118 cutii) de codeina fosforica, care, potrivit legilor, reprezinta un drog de mare risc. In momentul in care a fost audiat de magistrati, Novac a recunoscut ca s-a folosit de retete false si ca a cumparat droguri timp de aproape un an de la mai multe farmacii din judetul Constanta, codeina fosforica fiind uzitata exclusiv pentru consum propriu. Totodata, acesta a precizat ca, in momentul de fata, nu mai consuma substante interzise, lucru care reiese si dintr-un document depus la dosarul cauzei, in speta, un buletin de analize medicale efectuat la un laborator specializat. Infractiunile comise de bucurestean au fost descoperite de politistii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Constanta si de specialistii Serviciului Antidrog ai Inspectoratului de Politie a Judetului, care, in perioada decembrie 2003 - mai 2004, au efectuat mai multe controale la farmacii, descoperind falsurile. S-a stabilit ca falsul fusese facut prin impresiuni cu parafa medicilor, realizate cu ajutorul calculatorului si al imprimantei cu laser si, respectiv, cu jet de cerneala.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii