Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:56 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Denuntatoarea profesorului Moldoveanu acuza

ro

23 Nov, 2003 00:00 1180 Marime text

"Profesorul a mintit cand a spus ca sunt repetenta, iar Parchetul nu mi-a pastrat anonimatul, cum mi s-a promis"

Contrariata ca i-au fost solicitati bani pentru promovarea a trei examene, studenta la biologie Anca Caba l-a denuntat pe profesorul Dumitru Moldoveanu * Pe data de 8 aprilie s-a realizat flagrantul si Moldoveanu a fost arestat preventiv * Studenta ne-a declarat in exclusivitate ca e revoltata pentru faptul ca procurorii nu si-au tinut promisiunea de a i se pastra anonimatul * Anca Caba il acuza si pe inculpat ca a mintit atunci cand a spus ziaristilor ca ea a ramas repetenta. "Sunt in an complementar din cauza a trei examene pe care le-am picat prin "bunavointa" unor profesori" * Studenta ne-a declarat ca a lipsit de la proces pentru ca nu a primit citatia la adresa la care o solicitase, ci la domiciliu, intr-o localitate din judetul Tulcea

Cotidianul ZIUA de Constanta va prezinta in exclusivitate marturisirile martorului-cheie, Anca Caba, din dosarul in care profesorul universitar Dumitru Moldoveanu este judecat sub acuzatia de luare de mita. Procesul se afla pe rolul Tribunalului din Constanta, insa pana in prezent, nu a fost audiat decat inculpatul. La termenul anterior, ar fi trebuit sa fie audiata prima denuntatoare, Anca Caba, insa tanara nu s-a prezentat la proces, motiv pentru care, magistratii au acordat un nou termen de judecata pentru data de 5 decembrie. Reamintim ca pe data de 8 aprilie, Anca Caba l-a vizitat pe profesorul Moldoveanu in camera pe care acesta o ocupa in caminul universitatii si i-a dat suma de 300 de dolari, pentru a promova trei examene. E vorba de Microbiologie I, Microbiologie II si Inginerie Genetica. Studenta a primit de la profesor un bilet cu subiectele pentru cele trei examene, care au fost notate simbolic, adica M. I pentru Microbiologie I, M. II pentru Microbiologie II, respectiv I.G, pentru cel de-al treilea examen. Dupa ce Moldoveanu primit banii, procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta au realizat flagrantul si l-au arestat preventiv, insa la scurt timp, acesta a fost eliberat urmand sa fie judecat in stare de libertate. Ulterior, profesorul avea sa declare ca studenta venise la el pentru a planui niste meditatii(M I insemna meditatie I, iar I.G. Initiere Generala!). Cat despre bani el a spus ca i-au fost lasati in camera fara a-i vedea si atunci cand i-a observat si-a propus ca a doua zi sa ii inapoieze studentei si sa o mustre cu multa severitate.

"Am facut toate acestea pentru dreptate!"

"Am facut toate acestea din convingere si pentru a se face dreptate! A fost initiativa proprie, in speranta ca se vor trezi la realitate mai multe cadre didactice. Este strigator la cer sa constati ca o serie de colege studente superficiale, incapabile de a-si promova cele mai banale examene, au promovat integral cu nota 10 la disciplina domnului Moldoveanu. Acest lucru este evident sa creeze o stare de nedreptate si implicit o serie de demersuri pentru elucidare, lucru care s-a si intamplat", declara Anca Caba. In schimb, ea este foarte revoltata ca procurorii nu si-au respectat cuvantul atunci cand i-au promis ca ii vor pastra anonimatul. "Mi-au promis ca imi vor pastra anonimatul, orice s-ar intampla, iar apoi mi-am vazut numele in ziare. Nu este normal. Ar fi trebuit sa ma protejeze, daca tot am avut curajul sa colaborez". Ceea ce nu stie probabil Anca Caba este ca astfel de lucruri nu se intampla in premiera, deoarece la noi, protectia martorilor inca nu functioneaza asa cum ar trebui. O a doua lovitura pentru Anca Caba au fost afirmatiile denigratoare pe care profesorul Moldoveanu le-a facut la adresa ei. Studenta considera ca Moldoveanu a profitat de prezenta ziaristilor la termenul de judecata la care ea nu a fost si a afirmat despre ea ca a ramas repetenta.

Am trei restante, prin "bunavointa" unor profesori

"Am ramas stupefiata cu cata lipsa de caracter poate minti un fost cadru universitar. Profesorul Moldoveanu a profitat de absenta mea la termenul de judecata din data de 7 noiembrie, fapt pentru care si-a permis sa faca o serie de afirmatii gratuite, dansul fiind total dezinformat in legatura cu situatia scolara finala a mea. Mentionez faptul ca ma aflu in an complementar si in nici un caz nu am ramas repetenta, asa cum afirma domnul Moldoveanu. Iar in legatura cu examenele pe care le-am picat, acest lucru s-a intamplat din "bunavointa" profesorilor titulari la disciplinele respective" ne-a declarat studenta. Pentru absenta de la proces, Anca Caba da vina pe Tribunal. "Absenta mea de la proces nu este o dovada de lasitate. Eu chiar nu am stiut. Am solicitat sa primesc citatia pe adresa unor prieteni din Constanta si nu in judetul Tulcea, acolo unde am domiciliul. Cu toate ca mi s-a promis, acest lucru nu s-a intamplat, nu stiu de ce!". Chiar si asa, deziluzionata, Anca Caba vrea sa mearga mai departe. "Un cadru universitar de prestigiu, asa cum se caracterizeaza profesorul Moldoveanu, trebuie sa isi constientizeze greseala pentru care plateste-dansul pretandu-se la banii studentilor(...). El incearca sa se reabiliteze fara nici un suport, practic mintind si invocand diverse motive".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii