Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:03 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie definitivă pentru Gabriel Ionel Giurescu, angajat al Căpităniei Zonale Constanţa

ro

22 Jun, 2016 00:00 1911 Marime text

 
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au admis apelurile formulate de Gabriel Ionel Giurescu, Radu Daniel Pîntea şi ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Constanţa.
 
Astfel, judecătorii constănţeni au desfiinţat în parte sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Constanţa, şi, rejudecând, au dispus achitarea lui Gabriel Ionel Giurescu şi i-au aplicat sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 de lei.
 
De asemenea, judecătorii l-au achitat pe Radu Daniel Pîntea „pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 5 - Cod penal. Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului Pîntea Radu Daniel pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 5 - Cod penal, de la trei ani de închisoare la doi ani de închisoare.
 
În baza art. 81 - Cod penal anterior, în referire la art. 15 din Legea nr. 187/2012, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de doi ani aplicată inculpatului Pîntea Radu Daniel. În baza art. 82 - Cod penal anterior, stabileşte termen de încercare de patru ani, termen compus din durata pedepsei, la care se adaugă un interval de doi ani“, conform minutei.
 
Totodată, magistraţii au dispus obligarea lui Gabriel Ionel Giurescu la plata către partea civilă Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate conform codului de procedură fiscală aferente sumei de 591 de lei, până la achitarea efectivă a acestei sume. Judecătorii au dispus obligarea inculpatului Radu Daniel Pîntea la plata către partea civilă Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate conform codului de procedură fiscală aferente sumei de 5.054 de lei, până la achitarea efectivă a acestei sume.
 
Judecătorii au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe dacă nu sunt contrare prezentei decizii. Hotărârea este definitivă.
 
În prima instanţă, Gabriel Ionel Giurescu, angajatul Căpităniei Zonale Constanţa, a fost condamnat la pedeapsa de doi ani de închisoare „pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă“. Totodată, aceştia au dispus „suspendarea executării pedepsei de doi ani de închisoare sub supraveghere pe o durată de patru ani, ce constituie termen de încercare“.
 
Reamintim că Giurescu a fost deferit Justiţiei alături de Gheorghe Beldimănescu, Marian Ciutacu, agenţii de pază ai SC Davi Security SRL Constanţa, dar şi de Radu Daniel Vulpe, toţi din Constanţa. Dosarul mai sus precizat a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa. De menţionat că, în cauză, Biroul Vamal de Frontieră Constanţa s-a constituit parte civilă.
 
Lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa au anunţat, la începutul lunii februarie 2011, identificarea şi destructurarea unei grupări infracţionale specializate în contrabandă cu ţigări care acţiona pe raza Portului Constanţa. În urma mai multor descinderi efectuate la domiciliile suspecţilor (cei doi paznici şi Gabriel Giurescu, angajatul Căpităniei) au fost identificate, spun organele de anchetă, 23.160 de ţigarete nemarcate, 120 de pachete de cafea, 27 de articole de îmbrăcăminte contrafăcute, zece perechi de încălţăminte contrafăcute, 48 de parfumuri contrafăcute şi 15 sticle de băuturi alcoolice nemarcate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii