Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:14 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decese controversate la Spitalul de Urgenta

ro

05 May, 2005 00:00 2356 Marime text

Vlad Tica zice una, Catalin Grasa alta

Directorul Catalin Grasa a incercat sa dezminta informatiile potrivit carora decesul celor trei micuti ar fi aparut ca urmare a unor infectii pe care le-au contactat in timpul spitalizarii * O echipa alcatuita din medici epidemiologi si asistenti de igiena, condusa de directorul adjunct al DSPJ, doctorul Mihaela Dinisov, au demarat deja o ancheta la maternitatea spitalului * Inspectorii recolteaza diferite probe din salile de nasteri si din saloane in scopul evaluarii starii de igiena * Coordonatorul Sectiei de Prevenire si Control a Infectiilor Nosocomiale, doctorul Monica Disa, a declarat ca in cadrul institutiei nu s-a inregistrat nici un caz de infectie intraspitaliceasca, in timp ce doctorul Vlad Tica a declarat ulterior ca aceste cazuri exista, insa nu au dus niciodata la decesul pacientilor internati

Probele prelevate de la Maternitatea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta au demonstrat ca toti cei trei bebelusi decedati in aceasta unitate sanitara au murit din cauza unor complicatii hemoragice si nu din cauza unei infectii nosocomiale (intraspitalicesti). Daca aceasta s-ar fi confirmat, ne-au declarat cadrele medicale constantene, acum s-ar fi vorbit cu siguranta despre un focar de infectie nosocomiala in unitatea mentionata, in special cu germeni din genul Klebsiella pneumoniae si Acinetobacter. Reamintim ca in urma cu doua zile un scandal de proportii a izbucnit in sistemul sanitar constantean dupa ce s-a aflat ca in intervalul cuprins intre 4 si 11 aprilie, trei bebelusi nascuti prematur au decedat din cauza unor infectii dobandite, in timp ce se aflau internati in spital. Asadar, ieri, directorul Catalin Grasa a dezmintit toate informatiile potrivit carora decesul celor trei micuti ar fi aparut ca urmare a unor infectii pe care le-au contactat in timpul spitalizarii. Mai mult decat atat, directorul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta a precizat faptul ca doua din cele trei femei insarcinate s-au prezentat la spital cu membranele rupte, ceea ce a dus la transmiterea unor eventuale infectii catre copii, insa "nu este vorba despre infectii intraspitalicesti, deoarece circuitul mamelor si al copiilor bolnavi este foarte bine stabilit si respectat in institutie". Desi cateva cadre medicale angajate pe sectia Obstetrica -Ginecologie au marturisit de curand ca de la inceputul anului si pana in prezent ar fi existat mai multe cazuri de mame care, dupa ce au nascut la Maternitate, au contactat complicatii infectioase, in replica directiunea spitalului vine cu alte declaratii. La randul lor, mamele internate la Maternitate ne-au declarat ca orice femeie infectata dupa nastere ar trebui sa fie transferata la etajul al saselea, la Obstetrica Patologica, insa in cele mai multe situatii ele ar fi ramas internate cel putin doua saptamani la etajul al saptelea, alaturi de mamele si nou-nascutii sanatosi, lucru infirmat de conducerea SCJU. Dupa confirmarea deceselor de catre directiune si de Directia de Sanatate Publica Judeteana, cei din urma au format o echipa alcatuita din medici epidemiologi si asistenti de igiena, condusa de directorul adjunct al DSPJ, doctorul Mihaela Dinisov, care a demarat deja o ancheta la maternitatea spitalului. Inspectorii au recoltat diferite probe din salile de nasteri si din saloane in scopul evaluarii starii de igiena si au stat de vorba cu conducerea spitalului si cea a sectiei de neonatologie. In plus, medicul sef al Clinicii de Obstetrica- Ginecologie, conf. dr. Vlad Tica, a declarat ca o singura femeie din cele trei care s-au prezentat la spital a nascut pe aceasta sectie. Acesta a precizat ca riscul deceselor in randul prematurilor este o problema cu care se confrunta toate tarile europene, medicii ducand o adevarata lupta pentru prevenirea lor.Liniste suspecta la NeonatologieDesi scandalul iscat zilele acestea a vizat direct Clinica de Neonatologie II, dr. Voinescu Maria a refuzat sa poarte orice dialog cu reprezentantii mass-media, lasand impresia ca are ceva de ascuns. "Nu am ce sa va spun. Nu sunt purtatorul de cuvant al spitalului. Din punctul meu de vedere nu s-a intamplat nimic deosebit", a conchis aceasta. Exemplul sau a fost urmat si de alti medici ai sectiei amintite, ei fiind probabil instruiti dinainte de aparitia presei in ceea ce priveste declaratiile pe care le au de facut. Ca urmare, din spusele acestora am aflat ca "mortalitatea in randul copiilor nascuti prematur este constanta, nu a crescut comparativ cu lunile trecute sau cu anii anteriori si cei trei bebelusi au decedat in urma unor hemoragii, nu din alte cauze". La randul lui, coordonatorul Sectiei de Prevenire si Control a Infectiilor Nosocomiale din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, doctorul Monica Disa, a declarat ca in cadrul institutiei nu s-a inregistrat nici un caz de infectie intraspitaliceasca, in timp ce doctorul Vlad Tica a declarat ulterior ca aceste cazuri exista, insa nu au dus niciodata la decesul pacientilor internati. Declaratiile doctorului Monica Disa au fost limitate, deoarece directorul institutiei, Catalin Grasa, le-a interzis angajatilor sa mai dea declaratii fara aprobarea lui. Oricum, anchetatorii Directiei de Sanatate Publica Judeteana, impreuna cu cei ai Inspectiei Sanitare de Stat vor continua ancheta, iar rezultatele acesteia vor fi trimise Ministerului Sanatatii, care va lua masurile aferente.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii