Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:28 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a fost posibil incendiul din Eforie Nord

ro

21 Jan, 2012 00:00 1229 Marime text
Trei echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al judeţului Constanţa au desfăşurat ieri activităţi specifice pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament din Eforie Nord.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent şi cu degajare foarte mare de fum. Au fost evacuate cu forţa trei persoane aflate în apartamentele învecinate şi care din cauza panicii s-au baricadat în locuinţe şi nu deschideau nici măcar salvatorilor. Intervenţia militarilor a fost îngreunată de mai mulţi factori, principalul fiind faptul că proprietarul apartamentului incendiat blocase uşa de acces cu mai multe obiecte de mobilier. Imediat ce au reuşit să deschidă uşa, pompierii au găsit în locuinţa respectivă o cantitate foarte mare de deşeuri plastice şi din carton care ardeau, motiv pentru care temperatura aerului era foarte ridicată. După stingerea incendiului, în locuinţă a fost găsit cadavrul unui bărbat în vârstă de 60 de ani care fusese carbonizat. Incendiul a fost anunţat pe numărul unic de apel de urgenţă 112 la ora 07:56, iar pentru stingerea lui echipajele au lucrat timp de două ore, sub directa coordonare a grupei operative a inspectoratului. La intervenţie au participat şi pompierii civili ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Eforie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii