Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:27 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Șoferul care a avariat mai multe mașini în zona CET a fost reținut (VIDEO)

ro

14 Oct, 2022 09:39 1862 Marime text

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere cu permisul suspendat, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 5 l-au identificat pe bărbatul de 29 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Astăzi, polițiștii Secției 5, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în aplicare un mandat de aducere emis de instanță, bărbatul fiind identificat la domiciliu și condus la sediul Secției 5, pentru continuarea cercetărilor. 

În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. 

În cursul zilei de mâine, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare.

Oficial de la IPJ Constanța 

Potrivit IPJ Constanța, la data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 23.35, polițiștii au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe strada Prelungirea Caraiman, iar la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu 3 autoturisme parcate.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs. 

Totodată, din verificări a reieșit faptul că autoturismul condus de bărbat este proprietatea unei femei, de 51 de ani.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și furt în scop de folosință.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii