Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:12 20 02 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Condamnări în Dosarul Retrocedărilor de la Constanţa

ro

08 Feb, 2019 00:27 5904 Marime text
ÎCCJ a decis, joi seara, condamnarea lui Radu Mazăre la 9 ani si a lui Cristian Borcea la 5 ani de inchisoare, in dosare retrocedarilor ilegale de terenuri, potrivit Antena 3 şi Romania Tv.

Decizia este definitiva, fiind luata de un complet de 3 judecatori condus de Ionuț Matei.

La ultimul termen, procurorii DNA au cerut 15 ani pentru fostul edil din Constanta.

În dosar apare si Nicuşor Constantinescu.

Initial, pe fond, Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat pe Radu Mazare la 4 ani cu suspendare, pe Nicusor Constantinescu la 3 ani cu suspendare, Cristian Borcea fiind achitat.
 
Radu Mazare este in prezent in Madagascar, iar Cristian Borcea este liber, dupa ce a fost eliberat conditionat in urma cu cateva luni.
 
Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul.
 
UPDATE. Minuta instanței 

Respinge excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 854 din 15 mai 2001 a primarului Municipiului Constanţa invocată de inculpatul Miron Dan. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupție, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Oraşul Năvodari, inculpaţii Giurgiucanu Georgică, Chircă Nora Alina, Rusu Grațiela, Radu Gabriela, Călătoru Luminiţa şi Cealera Claudia şi de petenta S.C. Pomacost S.A. împotriva sentinţei penale nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a Penală, în dosarul nr. 6536/2/2008. Extinde efectele apelurilor declarate de inculpatele Rusu Grațiela, Radu Gabriela, Călătoru Luminiţa şi Cealera Claudia şi în privinţa inculpatei Stanciu Silvia.

Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând: 1. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. cu referire la art. 309 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Mazăre Radu Ștefan la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D, E şi F - Rechizitoriu). În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen.

În baza art. 367 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen. În baza art. 38 C.pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. şi art. 45 alin. (2) C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani închisoare, inculpatul Mazăre Radu Ștefan urmând să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Mazăre Radu Ștefan pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

2. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. cu referire la art. 309 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B2, C, D şi E - Rechizitoriu). În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 367 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen. În baza art. 38 C.pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. şi art. 45 alin. (2) C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen.

În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

3. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. cu referire la art. 309 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Racu Constantin la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D ?i E - Rechizitoriu). În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 367 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen. În baza art. 38 C.pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. şi art. 45 alin. (2) C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 şi 4 luni închisoare, inculpatul Racu Constantin urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 10 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen.

Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Racu Constantin pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

4. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. cu referire la art. 309 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Dospinescu Daniela Ramona la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D, E şi F - Rechizitoriu). În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C.pen interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 367 alin. (2) C.pen cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C.pen interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen. În baza art. 38 C.pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. şi art. 45 alin. (2) C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 6 luni închisoare, inculpata Dospinescu Daniela Ramona urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen.

Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpata Dospinescu Daniela Ramona pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

5. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. cu referire la art. 309 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Marica Ion la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D ?i E - Rechizitoriu). În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 367 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen. În baza art. 38 C.pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. şi art. 45 alin. (2) C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, inculpatul Marica Ion urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Marica Ion pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

6. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Talpău Cristian. În baza art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Talpău Cristian la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. B2, C, D ?i E - Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Talpău Cristian urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Talpău Cristian pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

7. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatei Chircă Nora Alina. În baza art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Chircă Nora Alina la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. E - Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata Chircă Nora Alina urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 86/2 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpata Chircă Nora Alina pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

8. În baza art. 248 C.pen. (1969) raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Miron Dan la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A ?i B1 - Rechizitoriu). În temeiul art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Miron Dan urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 862 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 5 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969) pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Miron Dan pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

9. În baza art. 248 C.pen. (1969) raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Ghi?ulescu Bogdan la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B1, B2, C ?i D - Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Ghi?ulescu Bogdan urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Ghi?ulescu Bogdan pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

10. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) şi de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 C.pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Tudorache Răsvan Mircea. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Tudorache Răsvan Mircea la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A - Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Tudorache Răsvan Mircea urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 86/2 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Tudorache Răsvan Mircea pentru complicitate la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

11. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatei Barbu Paraschiva. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Barbu Paraschiva la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. A Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata Barbu Paraschiva urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 86/2 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 5 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

12. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Nejloveanu Niculae. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Nejloveanu Niculae la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. B2 - Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Nejloveanu Niculae urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 86/2 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

13. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Ceacîreanu Mihai Sergiu. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Ceacîreanu Mihai Sergiu la pedeapsa 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (numai pentru faptele de la pct. E - Rechizitoriu, ca urmare a înlăturării actul material de la pct. B2). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Ceacîreanu Mihai Sergiu urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 86/2 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 7 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ploieşti, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

14. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Sandu Bogdan Gabriel. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Sandu Bogdan Gabriel la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. C - Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Sandu Gabriel Bogdan urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969).

15. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Ene Daniel. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Ene Daniel la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. C - Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Ene Daniel urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 86/2 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 7 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

16. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi de art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Giurgiucanu Georgică. În baza art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Giurgiucanu Georgică la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe acelaşi inculpatul la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (3) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Giurgiucanu Georgică urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul Giurgiucanu Georgică pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 246 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art.26 C.pen. (1969), cu referire la art. 246 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), reţinută în sarcina inculpatului Giurgiucanu Georgică.

17. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Săvulescu Emil Dragoş. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Săvulescu Emil Dragoş la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Săvulescu Emil Dragoş urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Săvulescu Emil Dragoş pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 246 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen.; instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 26 C.pen. (1969), cu referire la art. 246 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

18. În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Andrei Aurel Jean la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (pct. D - Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 81 C.pen. (1969) şi art. 82 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Andrei Aurel Jean pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C.pen. (1969) raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; fals intelectual, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. şi uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

19. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatei Budei Cristina. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Budei Cristina la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata Budei Cristina urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 81 C.pen. (1969) şi art. 82 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpata Budei Cristina pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

20. În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Pană Viorel la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (pct. D - Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 81 C.pen. (1969) şi art. 82 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Pană Viorel pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 246 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. (1969); complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. (1969) şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

21. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Camboianu Mihai. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Camboianu Mihai la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Camboianu Mihai urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969).

22. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Ionescu Valentin Gheorghe. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Ionescu Valentin Gheorghe la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Ionescu Valentin Gheorghe urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969).

23. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Borcea Cristian. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Borcea Cristian la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) t

Ti-a placut articolul?

Comentarii