Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:02 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC Protocol de colaborare pentru protejarea siturilor arheologice din județul Constanța

ro

05 Mar, 2021 13:16 1484 Marime text
  • Protocol de colaborare între Consiliul Judeţean Constanţa– Institutul Național al Patrimoniului – Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, semnat astăzi!

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, managerul Institutului Național al Patrimoniului, Ștefan Bâlci și directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, Eugen Nicolae, au semnat astăzi, protocolul tripartit de colaborare, ce vizează protejarea siturilor arheologice din județul Constanța. Acest document reprezintă o continuare a vechiului protocol de colaborare derulat între cele trei instituții, în intervalul 2017-2020.

La întâlnire au participat, de asemenea, vicepreședintele CJC, Petre ENCIU, precum și reprezentanți ai Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și ai Direcției Generale de Proiecte din cadrul CJC.

Semnarea acestui protocol este un demers important la nivel național care oferă foarte multe avantaje. Îmi doresc ca soluțiile propuse să conducă la un rezultat final apreciat la nivel național, iar patrimoniul cultural dobrogean restaurat și pus în valoare, să reprezinte un pol important în dezvoltarea durabilă a județului Constanța. În acest sens, instituția pe care o conduc, va asigura tot suportul solicitat – Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.


 Tot astăzi, la sediul Institutului Național al Patrimoniului, a avut loc o întâlnire de lucru cu toți factorii implicați în derularea proiectului „Restaurarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria”. Scopul principal al întâlnirii a vizat identificarea unor soluții punctuale de deblocare a impasului administrativ în care se află, la acest moment, proiectul european.

 Vreau să îmi exprim mulțumirea, față de reprezentanții Ministerului Culturii pentru că au răspuns eficient solicitărilor noastre, prin implicarea activă în deblocarea din punct de vedere legal a unei situații delicate în care se află astăzi acest proiect. De asemenea, apreciez efortul, promptitudinea și asumarea reprezentanților Institutului de Arheologie, care au susținut și sprijinit acest proiect în toate etapele sale de realizare. Îmi doresc ca împreună să identificăm cele mai corecte soluții tehnice pentru ca această investiție să fie finalizată – a mai declarat Mihai Lupu, Președintele CJC.


Sursă foto: Facebook/Consiliul Județean Constanța

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii