Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt foştii poliţişti care conduc agenţiile de detectivi particulari din Constanţa

ro

19 Feb, 2015 00:00 6119 Marime text
Conform Inspectoratului General al Poliţiei Române, în judeţul Constanţa existau, la data de 31 decembrie 2014, 13 societăţi specializate şi cabinete individuale de detectivi particulari licenţiate. În acest context, ZIUA de Constanţa prezintă persoanele care controlează agenţiile de detectivi particulari din Constanţa, cu menţiunea că datele privind societăţile comerciale au fost preluate de la Registrul Comerţului
 
SC Ro Foxy Smart SRL (2005), înfiinţată de fostul şef al Secţiei 4 Poliţie Constanţa, Vasile Creţu, nu a mai raportat date financiare, conform vrajitorul.eu, din anul 2010. Vasile Creţu mai este acţionar într-o serie de firme de pază, printre care SP Guard Security SRL. Tot el a înfiinţat şi LPS Protecţie SRL.
 
Cabinet individual Spy Stel Investigații (2013) a fost înfiinţat de Alexandru Alois-Adrian, membru important al Asociaţiei Tomis Antidrog Constanţa.
 
SC Euro Investigaţii Group SRL, licenţiată din anul 2005, a fost înfiinţată de Gabriela Carmen Duca, ofiţer SRI ieşit la pensie, născută la Moineşti, în anul 1953. Pe anul 2013, firma a raportat  un profit net de 731 de lei şi zero salariaţi.
 
SC Lion Investigaţii Private SRL (2005) a fost înfiinţată de Gabriel Popescu, preşedintele CS Karate Dinamic Constanţa, dar nu a avut activitate în ultimii şase ani.
 
SC Detectivi Grup 2003 SRL (2006), înfiinţată de Nicolae Popescu, născut în Făureşti, Vâlcea, este inactivă din anul 2008.
 
SC Îngerul Tău SRL (2007), înfiinţată de fostul locotenent de poliţie Laurenţiu Panghios, a raportat pentru anul 2013 zero salariaţi şi zero profit net, dar şi o cifră de afaceri de peste 17.000 de lei.
 
Cabinet individual Martinaş Viorel (2009) aparţine unui fost poliţist.
 
Cabinet individual Rarinca Emil (2009) nu apare oficial cu date de activităţi comerciale pe site-ul specializat vrajitorul.eu.
 
SC S.S.I. Reality Secret SRL (2010) a fost înfiinţată de Daniela Munteanu şi cedată apoi lui George Buciuneanu. Pentru anul 2013, firma a raportat o cifră de afaceri şi profit zero, dar datorii de aproape 100.000 de mii de lei.
 
SC OMO Confidential RO SRL (2010) şi SC OMO Confidential RO SRL Mangalia (2012), înfiinţate de George Miu Pavel, au raportat la finalul anului 2013 profit zero, o cifră de afaceri de 57.000 de lei, datorii de 369.000 de lei şi un salariat.
 
Tot în Constanţa funcţionează şi Cabinetul individual Stoian A. Claudius-Vilhem (2012) şi Cabinetul individual Badea Felex (2012).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii