Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:53 27 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine l-a condamnat pe Giani Deli-Iorga

ro

08 Mar, 2012 00:00 2386 Marime text
cap_10.jpgJudecătorii Tribunalului Constanţa, în completul prezidat de magistratul Iuliana Radu, l-au găsit vinovat pe Giani Deli-Iorga de comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav şi l-au condamnat la 25 de ani de detenţie. Totuşi, instanţa a apreciat că este insuficientă pedeapsa, aşa că a majorat-o la 27 de ani.

Acelaşi complet de judecată a decis schimbarea încadrării juridice pentru infracţiunea de tâlhărie de care suspectul fusese acuzat de procurori, apreciind că fapta ar fi de fapt un furt. Pe cale de consecinţă, Deli-iorga a primit doi ani de închisoare şi pentru furt. Potrivit legislaţiei în vigoare, pedepsele au fost contopite, urmând ca suspectul să o execute pe cea mai grea, de 25 de ani. Totuşi, instanţa a apreciat că este insuficientă pedeapsa, aşa că a majorat-o la 27 de ani. Totodată, lui Deli-Iorga i s-au interzis mai multe drepturi pe o perioadă de cinci ani după după executarea pedepsei de 27 de ani. În ceea ce priveşte latura civilă, Ionuţ Garoafă, nepotul victimelor, nu s-a constituit parte civilă în proces.criminal_-_criminal_Geani_Deli-Iorga_2.jpg Conform procurorilor, Giani Deli-Iorga este acuzat că i-ar fi ucis, la începutul anului trecut, pe soţii Elena şi Petre Garoafă din Cernavodă. Giani Deli-Iorga le-a aplicat celor doi „mai multe lovituri cauzându-le multiple plăgi înţepate profund, secţionând vena jugulară, moartea survenind datorită anemiei acute severe consecutive hemoragiei externe masive, iar după comiterea omorului asupra celor două victime inculpatul şi-a însuşit din locuinţă un telefon mobil marca Nokia aparţinând acestora", după cum spun şi oamenii legii. În faţa judecătorilor, presupusul criminal a spus: „Am acoperit petele de sânge de pe joc cu alte covoare din locuinţă. Am pus arma crimei pe şifonier. Am mai rămas în locuinţă până spre seară. (...) Este adevărat că am luat telefonul numitei Garoafă Elena. Am luat telefonul pentru a lua numărul soţiei lui Bogdan Mitu (nr. Mitu Gabriela). Vroiam să o sun pe Gabriela Mitu pentru că Bogdan Mitu nu răspundea la telefon. Când am ajuns la locuinţa unde stătea mama lui Bogdan Mitu, mi-am dat seama că telefonul e la mine, aşa că am scos bateria şi am aruncat aparatul. Hainele mele erau pătate de sânge, dar când am ajuns acasă le-am spălat. (...) Nu am avut intenţia să le fac rău soţior Garoafă. Am mers la ei cu scopul de a purta o simplă discuţie. (...) Am fost coleg de şcoală cu Bogdan Mitu. (...) Îl mai ajutam cu diverse sume de bani. Şi el mă ajuta pe mine. În noiembrie 2010, Bogdan a fost diagnosticat cu cancer de colon. Ştiam de boala lui de la acesta". Reamintim că Bogdan Mitu, de 30 de ani, şi soţia sa Gabriela Mitu au fost găsiţi morţi în Canalul Dunăre - Marea Neagră.

Ti-a placut articolul?

Comentarii