Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:13 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci suspecți reținuți de procurorii DIICOT pentru trafic de migranți și trafic de droguri (GALERIE FOTO)

ro

15 Sep, 2023 12:11 679 Marime text
Foto: DIICOTLa data de 13.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 5 inculpați, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți în formă continuată,  trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Potrivit DIICOT, s-a reținut  că, în luna februarie 2023 , inculpații au constituit un grup infracțional, iar sub coordonarea a doi dintre ei  au  racolat migranți de origine afro-asiatică pe care i-au  adăpostit și  le-au asigurat cazarea și transportul   în scopul trecerii frauduloase a frontierei României, fiecare migrant achitând inculpaților   sume pornind de la 1000 euro.

„Activitatea grupului s-a desfășurat pe mai multe paliere, unii dintre  transportatori  fiind  racolați pentru a asigura migranților trecerea ilegală a frontierei de stat a României în Ungaria, iar  ulterior, alți transportatori îi  preluau  din Ungaria pentru a-i duce  în alte țări ale Uniunii Europene.

Din cercetările efectuate a mai rezultat că   unul dintre inculpați a vândut droguri de risc și mare risc  celorlalți membri ai grupului  sau unor consumatori  din municipiul Oradea,

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate cantitățile de 596 de grame de pulbere cristalizată, 316 grame 3-CMC, ambalată în plicuri de câte un gram, 46 de grame hașiș, 14 sigilii destinate sigilării transportului de mărfuri, 22 de telefoane mobile, două laptop-uri, diverse documente și înscrisuri, precum și sumele de   5.920 euro și 6.400 lei“ - au mai precizta reprezentanții DIICOT.


La data de 14 09.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă a celor 5  inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

„Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai menționat reprezentanții DIICOT.

Citește și: 

Tragedia de la 2 MaiMama lui Vlad Pașcu, reținută pentru 24 de ore (SURSE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii