Ce nenorocire! Muzica lăutărească este, din nou, în doliu. A murit Gabi Luncă (video)

• Gabi Luncă a murit. Era internată cu Covid

A murit Gabi Luncă. Îndrăgita artistă de avea 81 de ani și fusese internată în spital cu COVID-19.

Conform Romania TV, Gabi Luncă ar fi luat o infecţie nosocomială în spital.
 
Este a treia  mare nenorocire pentru muzica lăutărească după decesul de ieri dimineață al lui Nelu Ploieșteanu și acum o săptămână a interpretei Cornelia Catanga.

Despre Gabi Luncă

S-a născut la data de 16 octombrie 1938 în comuna Vărbilău, județul Prahova, într-o familie cu șase copii. Când avea doar trei ani și jumătate, mama ei a murit.
A fost crescută de o mamă vitregă care se purta foarte urât cu ea. Talentul muzical l-a moștenit de la tatăl ei, Dumitru Luncă, violonist în cadrul Orchestrei Armatei din Ploiești.

Devine cunoscută încă de la 17 ani, când era angajată la Orchestra Flacăra Prahovei din Ploiești. Încă de atunci, artista și-a definit foarte clar genul muzical: muzica orășenească lăutărească.

Doi ani mai târziu primește o telegramă din partea Casei de discuri Electrecord, în care este invitată să înregistreze primul ei album, cu doar patru piese.

Melodia de rezistență a fost „Dă-mi drumul nevastă-n casă.” Și acum versurile „Dă-mi drumul nevastă-n casă/ C-afară plouă și varsă/ Și mă udă la camasă” mai sunt fredonate. După acest moment începe fascinanta poveste a interpretei Gabi Luncă. 

Începe să cânte în anul 1951, alături de tatăl său, violonistul Dumitru Luncă, iar după 1953 devine solista orchestrei de muzică populară a Clubului Muncitoresc din Băicoi. În 1955 începe colaborarea cu Ansamblul Folcloric al Clubului 1 Mai, Ploiești, dirijor fiind în perioada respectivă acordeonistul Sile Ungureanu.

În perioada 1955 - 1957 are și câteva colaborări și cu Orchestra „Flacăra Prahovei" a Filarmonicii din Ploiești, dirijată de violonistul George Botez (fiul „diseur"-ului și tangoistului interbelic Titi Botez).

În 1955 înregistrează prima dată la Radiodifuziunea Română, unde debutează cu melodia „Pe deasupra casei mele”, acompaniată de Orchestra de muzică populară Radio dirijată de Victor Predescu.

În 1959 este invitată de Ionel Budișteanu să înregistreze primele trei piese la Electrecord: Am un pom în bătătură și M-am jurat că nu mai beau.

Realizează numeroase alte înregistrări la Electrecord în perioada 1960-1965, apărute pe câteva ebonite și două discuri mici, colaborând cu importanți șefi de orchestră precum Nicu Stănescu, Zisu Georgescu sau Florian Economu.

În 1964 se căsătorește cu acordeonistul Ion Onoriu, alături de care începe să înregistreze din 1970. În perioada 1965 - 1972 continuă să înregistreze un EP și un LP cu frații Gore (în 1965, respectiv 1967) și două LP-uri cu orchestra condusă de violonistul Constantin Mirea, colaborând în această perioadă cu instrumentiști de prestigiu ca Nicolae Florian, Nicolae Vișan, Nicolae Crăciunescu și Marcel Budală.

Începând cu 1973 practic toate înregistrările de până la sfârșitul carierei sunt realizate alături de formația lui Ion Onoriu, orchestră căreia se alătură mai târziu clarinetistul Mieluță Bibescu, trompetistul Costel Vasilescu și țambalistul Toni Iordache.

Gabi Luncă a fost invitată special de președintele României, Nicolae Ceaușescu, să-i bine dispună pe guvernanții ce se aflau în vacanță la Comorova. Versurile „Un părinte poate crește/7-8 copii sau 10/ Dar 10 cu minte nu pot ține un părinte” au făcut-o pe Elena Ceaușescu să plângă în hohote. 

În 1980 are primul său concert în străinătate (Israel), urmând alte turnee, semnificative fiind cel din Berlin (1982) și cel din New York (1983).

În 1990, organizează împreună cu Ion Onoriu cel mai mare concert de muzică lăutărească urbană (mahala) din istoria României, pe stadionul Dinamo, aici impunându-se și ca lideri ai etniei rromilor în prima jumătate a anilor `90.

În 1992, alături de Ion Onoriu lansează primul album de muzică lăutărească-religioasă, prezentând-o în două turnee, în Paris și Madrid. Din 1993, Gabi Luncă nu a mai cântat decât la slujbele Bisericii Penticostale din București, retrăgându-se complet de pe scena muzicală lăutărească. A fost răsplătită cu diplome de recunoaștere pentru întreaga activitate artistică.


Alături de Dona Dumitru Siminică, Romica Puceanu și Victor Gore, Gabi Luncă a aparținut generației „clasice” a muzicii lăutărești urbane (mahala). Aparținând celei de-a doua generații de interpreți ai muzicii de metisaj cultural între țigani și români (a treia după unii etnomuzicologi), ceea ce o făcea pe Gabi Luncă să strălucească au fost „vibratourile dulci”.

A fost numită de fani „țiganca de mătase” și de critici muzicali[care?] „marea doamnă” a muzicii lăutărești, iar jurnalista germană Grit Friedrich, specialistă în cultura Europei de Est, concluzionează: „Vocea de argint a lui Luncă, cântecul său ușor încordat au fost de multe ori copiate, însă nimeni nu a reușit să o egaleze.“