Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:04 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz șocant la Spitalul din Tulcea! Incredibil ce au găsit agenții de pază asupra unui bărbat din Constanța, internat la secția de chirurgie

ro

03 Feb, 2023 13:18 2102 Marime text
Foto: IJJ TulceaAstăzi, în jurul orei 6.00, jandarmii au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, să se deplaseze la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, secția de chirurgie, unde agentul de pază a reclamat faptul că un bărbat,  
  
Potrivit IJJ Tulcea, jandarmii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au identificat persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 53 de ani, cu domiciliul în Constanța, având asupra lui, într-o pungă, o armă din categoria celor neletale, fără butelie de gaz și încărcător.

„Bărbatul, aflat într-o stare vădită de ebrietate, nu a dorit să comunice motivul pentru care avea arma asupra sa, însă a declarat că deține o autorizație pentru arma în cauză.
 
Jandarmii au procedat la ridicarea în vederea confiscării armei și au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port arme fără drept, în sediul instituțiilor publice, faptă ce se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi“ - au precizat reprezentanții IJJ Tulcea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii