Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:51 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz șocant! Fată de 14 ani, obligată să se prostitueze și vândută pentru suma de 1.000 de lei

ro

14 Nov, 2023 18:39 1324 Marime text
Foto: DIICOTPolițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt, au efectuat cercetări, într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și act sexual cu un minor.

Potrivit IPj Olt, din cercetări a reieșit că, în cursul lunii octombrie 2022, una dintre persoanele bănuite, ar fi recrutat, prin inducere în eroare (promisiuni false de căsătorie), transportat și adăpostit, o persoană vătămată minoră, cunoscând vârsta reală a acesteia (de 14 ani).

„Astfel, ar fi intermediat raporturi sexuale cu diferite persoane, de la care ar fi încasat sume cuprinse între 100 și 200 de lei, iar în cursul aceleiași luni, ar fi întreținut cu victima raporturi sexuale. 

Cu privire la cea de-a doua persoană bănuită, din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, în cursul lunii octombrie 2022, ar fi întreținut raporturi sexuale cu minora, a cărei vârstă ar fi cunoscut-o.

De asemenea, aceasta i-ar fi facilitat întreținerea de raporturi sexuale cu diferite persoane, în schimbul unor sume de bani, cuprinse între 100 și 200 de lei.

Totodată, ar fi mijlocit o eventuală căsătorie a victimei minore cu un bărbat, de la care ar fi primit 1.000 de lei, reprezentând jumătate din suma cerută, în acest scop“ - au mai precizat anchetatorii.  

În aceeași perioadă, ar fi constrâns o persoană vătămată majoră, să întreţină raporturi sexuale cu un bărbat, încasând de la acesta 200 de lei.   


La data de 13 noiembrie 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt au dispus reținerea a celor doi bănuiți, pentru 24 de ore.

„Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a celor două persoane bănuite.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai menționat anchetatorii.

Citește și. 

O tânără din Vrancea, obligată să presteze servicii sexuale contra cost la Constanța! Oficial de la DIICOT
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii