Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:13 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Casnica "de milioane" ramane inchisa

ro

31 Jul, 2008 00:00 940 Marime text

Judecatorii Tribunalului Constanta au decis ca Garofita Cojocaru, casnica de 49 de ani prinsa cand incerca sa scoata 1,2 milioane de euro din contul altei persoane, sa ramana dupa gratii.

Magistratii au constatat ca fiind temeinica si legala masura arestarii preventive luata impotriva ei, retinand faptul ca motivele care au dus la luarea acestei masuri subzista in continuare. Garofita Cojocaru a atacat, insa, in recurs decizia judecatorilor. Astazi, Curtea de Apel Constanta urmeaza sa judece recursul femeii si sa pronunte o decizie in acest caz. Cojocaru se afla stare de detentie inca de pe 10 iunie, cand a fost retinuta de anchetatori, masura confirmata ulterior de instante. Femeia are 49 de ani si este din Medgidia. Potrivit procurorilor care au instrumentat cazul, Garofita Cojocaru si-a asumat identitatea Elisabetei Ionescu si, cu acte false, s-a prezentat la diferite sucursale, din Bucuresti si Constanta, ale bancii unde Ionescu isi deschisese conturi. Din Capitala, Garofita a reusit sa retraga in total 12.000 de euro, in doua zile. "Grosul", insa, urma sa vina de la Constanta, unde femeia s-a prezentat pe 10 iunie si a solicitat retragerea unei sume de 1.250.000 de euro, invocand faptul ca vrea sa cumpere un imobil al carui vanzator vrea bani gheata. Functionarii bancari i-au alertat, insa, pe oamenii legii, care au venit si au ridicat-o pe sus pe casnica din Medgidia. Pe parcursul anchetei a iesit la iveala ca, de fapt, femeia nu urma sa pastreze pentru sine suma colosala, fiind doar o "sageata". Procurorii au descoperit ca Garofita Cojocaru fusese racolata de catre niste persoane care au profitat de naivitatea ei. In schimbul "reprezentatiei artistice", Garofita trebuia sa primeasca doar 50.000 de euro din intreaga suma. Potrivit lui Alexandru Nita, reprezentantul legal al Garofitei Cojocaru, adevaratii vinovati, capii retelei care a racolat-o pe femeie, s-ar afla inca in libertate.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii