Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:57 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câine implicat într-un accident rutier în municipiul Iași. A fost întocmit dosar penal

ro

11 Apr, 2022 10:51 1680 Marime text
Mașină de poliție. Foto cu rol ilustrativ: IPJ Bistrița NăsăudLa data de 10 aprilie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Iași s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe o rețea de socializare a fost postată o filmare din care rezultă că un exemplar canin a fost accidentat.

Potrivit IPJ Iași, polițiștii au efectuat verificări în legătură situația respectivă, în urma cărora a rezultat faptul că evenimentul ar fi avut loc la data de 09 aprilie a.c., pe raza mun. Iași, iar câinele ar fi fost acroșat de un autoturism.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au identificat autoturismul care ar fi accidentat patrupedul, în prezent efectuându-se verificări pentru stabilirea identității condcătorului auto.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se fac cercetări sub aspecul săvârșirii infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice mijloace, faptă prevăzută și pedepsită de art. 14, alin. (2) din O.U.G. nr. 155/2001 cu referire la art. 6, alin. (2) din Legea nr. 205/2004.
Câinele a fost transportat de către un martor la Spitalul Clinic pentru Animale de Companie din cadrul Universității de Științele Vieții Iași pentru acordare de îngrijiri medicale“ - au precizat reprezentanții IPJ Iași.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii