Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:17 29 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadavru descoperit în mare, la Costinești! Ce au transmis polițiștii

ro

29 Aug, 2026 20:38 276 Marime text
sursa foto: Freepick.com  Astăzi, 29 august a.c., în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în apa mării, în zona localității Costinești, a fost descoperit cadavrul unei persoane. 

Potrivit IPJ Constanța, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, precum și criminaliști. 

Cercetările sunt continuate în vederea verificării identității persoanei. 

Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.



Salvamarii din Costinești, mesaj după tragedia de pe plaja neorganizată: „Dar care sunt costurile?”

Salvamar Costinești a transmis un mesaj după tragedia produsă astăzi, 29 august, în zona localității Costinești, unde trupul neînsuflețit al unei persoane a fost descoperit în apa mării.


Reprezentanții serviciului de salvamar susțin că incidentul s-a produs pe o plajă neorganizată, în zona cunoscută drept Golful Francez, unde nu există serviciu de salvamar.

Anul acesta nu am postat nimic,nu ne-am lăudat,nu ne-am plâns,nu ne-am victimizat,am sperat ca la sfârșit să zicem "am învins",dar undeva soarta nu a vrut să fie așa,nu am avut ce face ,nefericitul eveniment s-a întâmplat pe o plaja neorganizată unde nu exista salvamari, Golful francez,unde oamenii sunt liberi și nestresati de fluierul strident al salvamarilor...dar care sunt costurile?....apreciati-le Domniile voastre- transmit reprezentanții Salvamar Costinești.

Ti-a placut articolul?

Comentarii