Bihor O femeie și-a pierdut viața într-un incendiu, după ce ar fi adormit cu țigara aprinsă
Bihor: O femeie și-a pierdut viața într-un incendiu, după ce ar fi adormit cu țigara aprinsă
23 Dec, 2025 10:50
ZIUA de Constanta
192
Marime text
192
Marime text

O femeie în vârstă de 51 de ani și-a pierdut viața, luni seară, 22 decembrie 2025, în urma unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, după ce aceasta a adormit cu țigara aprinsă.
„În jurul orei 22.40, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor cu privire la producerea unui incendiu la o locuință din Livada de Bihor, comuna Nojorid, apelantul precizând faptul că exista posibilitatea ca o persoană să fi fost surprinsă de flăcări în interiorul casei.
La locul indicat au fost mobilizate de urgență, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu trei autospeciale de lucru cu apă spumă, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
În momentul sosirii pompierilor, flăcările se manifestau violent, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la dormitorul casei, existând riscul extinderii acestora la celelalte două încăperi ale locuinței și la alte două apartamente amenajate în aceeași clădire.”, a transmis ISU Bihor.
Pompierii militari au împiedicat propagarea incendiului la celelalte două locuințe, însă, din nefericire, în interiorul camerei cuprinse de flăcări, echipajele au găsit trupul carbonizat al proprietarei.
Pagubele materiale înregistrate au constat în patru aparate electrocasnice și două elemente de mobilier.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, fumatul.
Citește și:
Explozie urmată de un incendiu într-un bloc din Focșani!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


