Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:49 04 02 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoutilitară confiscată de polițiștii locali constănțeni. De ce a fost luată această măsură

ro

27 Nov, 2022 08:26 1339 Marime text
Autoutilitara confiscata. Foto: Primăria ConstantaPolițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat 2 bărbați în timp ce aruncau dintr-o mașină deșeuri provenite din construcții. Cei doi au fost surprinși la intersecția străzii Crișului cu strada Alceu.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, persoanele în cauză au fost sancționate cu amendă în valoare de 10.000 lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2021, art. 20, alin. 3, privind regimul deșeurilor.
Totodată a fost dispusă măsura complementară de confiscare a autoutilitarei folosite la săvârșirea contravenției.

„Vă reamintim că polițiștii locali monitorizează în permanență întreg municipiul Constanța și manifestă toleranță zero față de persoanele care încalcă prevederile legale.
Vă rugăm să înțelegeți că depozitarea ori abandonarea necorespunzătoare a deșeurilor de orice fel poate produce consecințe destul de grave asupra mediului înconjurător.
Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației de mediu la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța. 

Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii