Autorul talhariei nocturne, dupa gratii
Autorul talhariei nocturne, dupa gratii
1171
Marime text
Autorul unei tâlhării de aproape zece mii de lei, petrecută în noaptea de 24 spre 25 septembrie, în centrul Constanţei, a ajuns în spatele gratiilor. Poliţiştii l-au depistat la 24 de ore de la comiterea faptei, iar magistraţii Judecătoriei Constanţa au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 20 de zile.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea cu pricina, agresorul şi-a pândit victima, pe Alexandru Roşca, din Oradea, pe stradă şi, ajuns într-un loc lăturalnic, a profitat de adăpostul întunericului şi de lipsa martorilor şi a trecut la atac. Cu două lovituri de pumn pe care i le-a aplicat în zona spatelui şi în zona feţei, agresorul a reuşit să-şi pună victima la pământ, apoi a buzunărit-o nestingherit, în căutare de valori. Tâlharul a fugit cu o borsetă plină cu bani, două telefoane mobile, precum şi mai multe documente, lăsându-l pe bărbat în agonie. După ce şi-a revenit, Roşca l-a denunţat pe atacator la poliţie. Pe baza semnalmentelor oferite de victimă, poliţiştii Secţiei 3 au reuşit să realizeze portretul robot al infractorului şi în felul acesta şi-au îndreptat atenţia asupra lui Marian Manolache, în vârstă de 21 de ani, din Cumpăna, ca principal suspect. Tânărul a fost identificat la locuinţa sa din localitate, la 24 de ore de la consumarea tâlhăriei, iar bănuielile s-au confirmat o dată ce oamenii legii au găsit asupra sa o parte din bunurile furate. Poliţiştii au reuşit să recupereze jumătate din prejudiciul total, în valoare de 9.000 de lei. Autorul faptei a fost depus în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, unde va rămâne pentru următoarele 20 de zile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


