Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:02 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asistenți maternali suspectați că obligau copiii luați în plasament să muncească

ro

19 Oct, 2022 09:18 1741 Marime text
DIICOT: Foto: DIICOTLa data de 19.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună polițiști din cadrul B.C.C.O. Timișoara - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane efectuează trei percheziţii domiciliare pe raza județului Timiş într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă agravată, urmând a fi puse în executare un număr de trei mandate de aducere.

Potrivit DIICOT, în cauză s-a reținut că, în perioada 2020 - 2022 doi suspecți, soț și soție, în calitate de asistenți maternali, împreună cu fiica lor, au exploatat, prin supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat, un număr de patru persoane vătămate minore, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, care se aflau în plasament la aceștia. 

„Pe parcursul celor doi ani de zile, asistenții maternali nu au acordat îngrijirea, ocrotirea, educarea  și întreținerea necesară persoanelor vătămate minore, care au fost obligate să presteze zilnic activități fizice solicitante în cadrul exploatației agricole deținute de suspecți.

În măsura în care persoanele vătămate minore refuzau să mai îndeplinească activitățile dispuse, acestea erau agresate fizic de către cei care îi exploatau“ au precizat procurorii DIICOT. 

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Timişoara - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, S.C.C.O. Caraş - Severin, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Glad Voievod Timişoara şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Timiş.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au precizat precizat procurorii DIICOT.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii