Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:32 22 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestat preventiv

ro

08 Feb, 2014 00:00 622 Marime text
Un tânăr de 29 de ani, din Constanţa, bănuit de comiterea unei tâlhării comise la data de 5 februarie asupra unui tânăr de 21 de ani, pe strada Albastră, a fost arestat preventiv. Mandatul a fost emis de magistraţii Judecătoriei Constanţa şi poate fi atacat la Tribunalul Constanţa.
 
Reamintim că, la data de 5 februarie, ora 17.00, poliţiştii Secţiei 5 au fost sesizaţi prin 112 de către un tânăr de 30 ani, din Constanţa, cu privire la faptul că prietenul său, prin exercitarea de violenţe, a fost deposedat de bunuri de către o persoană necunoscută, în timp ce se afla pe strada Albastră.
Patrula mixtă de siguranţă publică formată dintr-un poliţist din cadrul Secţiei 5 şi un jandarm din cadrul GMJ s-a deplasat în zonă, depistând şi identificând un tânăr de 29 de ani, bănuit de comiterea faptei.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta şi-a agresat fizic şi deposedat de bunuri (o lanternă metalică şi un telefon mobil cu cartelă SIM) victima în vârstă de 21 de ani.
Prejudiciul în valoare de 100 de lei a fost recuperat, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul BIC Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii