Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:56 23 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Are colegi de dosar şi de la Constanţa Sorin Blejnar are voie să petreacă de Paşte în afara ţării

ro

30 Apr, 2013 00:00 1636 Marime text
Sorin Blejnar, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, alături de mai mulţi constănţeni, într-un dosar de presupusă evaziune fiscală, poate părăsi graniţele ţării.

Şi asta graţie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, instanţă care a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti din 9 aprilie, când lui Sorin Blejnar i s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Amintim că, la data de 17 iulie 2012, DNA a dispus, faţă de fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile. În sarcina acestuia, procurorii au reţinut infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. „În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii că, în perioada mai 2011 - iulie 2012, învinuitul Blejnar Sorin a acordat sprijin grupului infracţional organizat care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor aferente a unor cantităţi de motorină comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare”, conform DNA. Procurorii spun că, în cauză, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 15.203.024 euro, reprezentând accize şi TVA neachitate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii