Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anticorupţia, nemulţumită Patru ani cu executare pentru un consilier superior din Finanţe Publice Constanţa. Altul, achitat (rechizitoriu)

ro

20 May, 2015 00:00 2438 Marime text
Laura Monica Tănase, judecător al Tribunalului Constanţa, l-a condamnat la patru ani de închisoare cu executare pe Marius Valeriu Toropu, consilier superior în Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Constanţa.
 
Judecată în aceeaşi cauză, Alexandra Bolchiş, consilier superior al AJFP Constanţa, a fost achitată de Laura Monica Tănase, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În cazul lui Toropu, instanţa a scăzut din durata pedepsei închisorii stabilite perioada în care a fost arestat preventiv, respectiv arestat la domiciliu , începând cu 5.06.2014 la zi. Tribunalul a confiscat de la „inculpatul Toropu Marius Valeriu suma de 31.300 de lei primită de inculpat cu titlu de mită“, conform minutei judecătoreşti. Nemulţumiţi de decizia judecătoarei Tănase, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa au formulat o contestaţie, aceasta fiind trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Constanţa. Primul termen a fost stabilit pentru data de 25 iunie.
 
Marius Valeriu Toropu şi Alexandra Bolchiş au fost deferiţi Justiţiei pentru luare de mită.
 
Conform rechizitoriului, „în data de 13.03.2014 sau 14.03.2014, inculpații Toropu Marius Valeriu și Bolchiș Alexandra au efectuat o inspecţie fiscală parţială la o persoană fizică (denunțător în cauză), prilejuită de cererea formulată de aceasta, în legătură cu rambursarea taxei pe valoarea adăugată pentru perioada 01.03.2012 - 31.01.2014“.

Două tranşe 

„În timpul efectuării controlului sus-menţionat, cei doi inculpați i-au pretins denunţătorului, pentru a-i facilita obţinerea banilor solicitaţi, un procent de 10% din suma totală la care acesta avea dreptul la rambursare, respectiv 31.300 RON cu titlu de mită, din suma totală de 313.000 RON. Fără această verificare, finalizată cu Raportul de inspecţie fiscală din data de 17.03.2014, plata nu putea fi efectuată. Denunţătorul a acceptat propunerea formulată de inculpaţi şi, la indicaţia inculpatului Toropu Marius Valeriu, i-a remis acestuia suma pretinsă, în două tranşe, ambele plătite în cursul lunii martie 2014, prima în valoare de 15.000 de lei, iar cea de-a doua în valoare de 16.300 de lei. La indicaţiile aceluiaşi inculpat, banii au fost plasaţi, de fiecare dată, în câte un autoturism“, se mai arată în rechizitoriul cauzei.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Marius Valeriu Toropu şi Alexandra Bolchiş, consilieri superiori ai Finanţelor Publice Constanţa (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii