Angajat al Poștei Române, suspectat că ar fi sustras un sac plin cu bani
Angajat al Poștei Române, suspectat că ar fi sustras un sac plin cu bani


Potrivit IPJ Ilfov, la data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 11:47, un reprezentant al Poștei Române a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 11:40, un angajat(sofer transport valori ) la aceeași instituție, l-a sesizat cu privire la faptul că în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare, a dispărut un sac, ce aparține Poștei Române, în care se afla suma de 278000 lei, și care ar fi fost sustras de însoțitorul acestuia, angajat la aceeași instituție.
„La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii din Chitila pentru efectuarea activităților specifice, în cauză fiind identificat delegatul, respectiv un bărbat în vârstă de 30 de ani, bănuit de comiterea faptei sesizate.
La acest moment polițiștii din Chitila efectuează activități pentru depistarea persoanei, în cauză fiind deschis dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Ilfov.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp