Anchetă la o școală după ce un elev a fost depistat având asupra sa un cuțit
Anchetă la o școală după ce un elev a fost depistat având asupra sa un cuțit
03 Nov, 2022 15:58
ZIUA de Constanta
1182
Marime text
1182
Marime text
La data de 3 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea unei infracțiuni într-o școală.Potrivit IPJ ARAD, în fapt, în aceeași zi, cadrele didactice ale unei unități de învățământ preuniversitar din Arad au solicitat prezența polițiștilor la școală, întrucât, într-o pauză, asupra unui elev ar fi fost găsit un cuțit de mici dimensiuni.
„A fost informată Direcția Generală de Asistență Comunitară și Protecția Copilului, pentru a lua măsuri potrivit competențelor.
Cercetările sunt continuate într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de port sau folosire, fără drept, de obiecte periculoase“ - au precizat reprezentanții IPJ Arad.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


