Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:17 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amendaţi pentru ţigări şi telefoane

ro

21 Mar, 2013 00:00 493 Marime text
La data de 19 martie, poliţiştii Compartimentului Proximitate – Biroul Ordine Publică şi poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Municipiului Medgidia au desfăşurat o acţiune ce a vizat combaterea şi prinderea în flagrant a persoanelor care comercializează ţigări de contrabandă şi telefoane mobile fără documente de provenienţă. Cu această ocazie s-a acţionat în 4 locaţii publice, au fost ridicate în vederea confiscării 1.240 ţigarete (62 pachete) şi 6 telefoane mobile şi au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.500 lei.

Exemple:

Au fost sancţionaţi contravenţional I. Nardin, de 35 de ani şi S. Ghiulbie, de 34 de ani, ambii din municipiul Medgidia, care comercializau ţigări de diverse mărci, fără documente de provenienţă. A fost depistat numitul I. Vaidin, de 53 de ani, din Medgidia, care avea asupra sa şi oferea spre vânzare 6 telefoane mobile, de diverse mărci, fără a deţine autorizaţie în acest sens sau documente justificative.

Ti-a placut articolul?

Comentarii