Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:51 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alertă la ISU Constanța Persoană în pericol de înec în Costinești

ro

03 Aug, 2019 13:24 3347 Marime text
În urmă cu puțin timp, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea Constanța a fost solicitat să intervină în ajutorul unei persoane aflate în pericol de înec în stațiunea Costinești, zona epavei.

„În urma unui apel primit la 112, intervenim pentru salvarea unei persoane aflată în pericol de înec,  în zona epavei din Costinești. Se intervine cu ambarcatiunea Targa de la punctul de salvare acvatic Eforie Nord și Șenilata Costinești.”, comunică purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea Constanța.

Tânărul, găsit în comă și dispenic, a fost scos din mare de către salvamari. La momentul de față, acestuia i se aplică protocolul general de resuscitare.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea Constanța, tânărul, în vârstă de 22 de ani, locuitor al municipiului Galați, a răspuns manevrelor de resuscitare. Acesta este transportat la spital, preluat de Serviciul e Ambulanță Județean Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 03 Aug, 2019 15:31 Din pacate, povestea a fost alta! Tanarul a fost adus de valuri la mal in zona epavei si a fost scos de cativa turisti din apa, neprezentand functii vitale, iar manevrele de resuscitare au fost demarate de doi asistenti medicali de la Serviciul de Ambulanta Satu Mare(din spusele politiei) si de un student la medicina din Salaj, voluntar la ambulanta! In momentul sosirii salvamarului pacientul era in curs de resuscitare iar la sosirea ambulantei prezenta puls si respiratii spontane!
  • Ana maria 03 Aug, 2019 14:51 Care salvamari???? Rușine !!! Tatăl meu și socrul meu au salvat băiatul !! Sa le fie Rușine ca băiatul era scos de 20 de minute pana sa venit ambulanta !