FOTO+VIDEO UPDATE. Accident urmat de incendiu între un utilaj agricol și o cisternă, pe DN2A, la ieșirea din Hârșova spre Constanța
FOTO+VIDEO: UPDATE. Accident urmat de incendiu între un utilaj agricol și o cisternă, pe DN2A, la ieșirea din
28 Jul, 2026 12:40
ZIUA de Constanta
5087
Marime text
5087
Marime text

Un accident rutier urmat de un incendiu s-a produs astăzi, 28 iulie 2026, pe DN2A, la ieșirea din Hârșova spre Constanța, fiind implicate un utilaj agricol și o cisternă.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, la fața locului intervin pompierii cu patru autospeciale de stingere pentru lichidarea incendiului și gestionarea situației.
Intervenția este în desfășurare.
Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi făcute publice de autorități.
UPDATE:
ISU Constanța a informat că nu sunt victime.
UPDATE 2:
Potrivit informațiilor din partea reprezentanților ISU Constanța, cisterna arde generalizat.
UPDATE 3:
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2A Constanța-Slobozia, în apropierea localității Hârșova, județul Constanța, a avut loc un accident rutier produs între o autocisternă și un buldoexcavator, în urma căruia a izbucnit un incendiu la nivelul autocisternei, ce se manifestă cu flacără deschisă.
La fața locului acționează forțe MAI.
Evenimentul rutier s-a produs în câmp deschis, la aproximativ un kilometru de locuințele oamenilor. În momentul de față nu se cunosc date referitoare la numărul de victime și la încărcătura autocisternei. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri.
UPDATE 4:
„Șoferul cisternei este transportat la UPU Constanța, conștient”, a mai transmis ISU Constanța.
UPDATE 5:
Pompierii militari au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs pe DN2A, la ieșirea din municipiul Hârșova către Constanța, în care sunt implicate o autocisternă încărcată cu benzină și un buldoexcavator, anunță IGSU.
În urma impactului a izbucnit un incendiu, cu degajări foarte mari de fum.
Având în vedere natura încărcăturii transportate, forțele de intervenție au instituit un perimetru de siguranță pe o rază de 800 de metri. Primele locuințe se află la aproximativ 3 kilometri de locul producerii evenimentului, astfel că, în acest moment, nu există un risc imediat pentru populație.
La locul intervenției acționează patru autospeciale de stingere, un echipaj CBRN, o ambulanță SMURD și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. Totodată, în sprijin se deplasează autospeciala cu roboți de la ISU București-Ilfov și alte două autospeciale de stingere de la ISU Ialomița.
Misiunea este în dinamică, iar echipajele de intervenție acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru limitarea efectelor produse de eveniment.
UPDATE 6:

Potrivit informațiilor din partea IGSU, incendiul a fost lichidat!
UPDATE 7:
Cauza probabilă de producere a incendiului la autocisterna va fi stabilită dupa lichidarea incendiului.
„Vom reveni cu cauza după finalizarea rapoartelor operative”, anunță ISU Constanța.
Oficial de la IPJ Constanța:
Astăzi, 28 iulie, în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN2A în proximitatea orașului Hârșova.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție din cadrul Poliției orașului Hârșova și Serviciului Siguranță Rutieră.
Din primele cercetări a reieșit faptul că impactul s-ar fi produs între un ansamblu de vehicule, înmatriculat în Republica Moldova și format din autoutilitară și semiremorcă (cisternă) și un utilaj agricol.
În urma coliziunii dintre cele două vehicule cisterna a luat foc.
Totodată, întrucât în apropierea evenimentului sunt amplasate două stații peco, a fost delimitată zona pentru a elimina pericolul față de participanții la trafic și locuitorii din zonă.
Traficul rutier este restricționat pe DN2A, echipajele de poliție sunt la fața locului și deviază circulația pe arterele ocolitoare.
Vom reveni cu date suplimentare.
Citește și:
FOTO. Misiunea pompierilor români în Franța - Salvatorii acționează pentru înlăturarea efectelor incendiilor de vegetație
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


