Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:26 21 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier pe Autostrada A4. Un autourism a intrat în parapet. O victimă rănită grav

ro

29 Aug, 2021 16:02 1660 Marime text
  • Accident rutier pe Autostrada A4!
În urmă cu câteva momente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină pe Autostrada A4, de la Ovidiu, pe sensul către București.

Din primele informații este vorba despre un accident rutier. Un autoturism a intrat în parapet. 
                                                  
La locul accidentului au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor precum și echipaje ale Poliției Rutiere pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a avut loc evenimentul.

Intervenția se află în desfășurare.

La fața locului se află Saj B2 și Smurd C.

Medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al judeţului Constanţa spune că accidentul s-a soldat cu o victimă cu traumatism cranio cerebral, grav, în comă. Victima a fost intubată și este în drum spre Spitalul Județean.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii