FOTO+VIDEO Accident rutier la ieșire din localitatea Mihai Kogălniceanu, județul Tulcea. Doi bărbați implicați, unul încarcerat
FOTO+VIDEO: Accident rutier la ieșire din localitatea Mihai Kogălniceanu, județul Tulcea. Doi bărbați implicați,


Două autoturisme au fost implicate, luni, 26 mai 2025, într-un accident rutier în apropiere de localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea.
Potrivit ISU „Delta” Tulcea, către locul evenimentului au fost direcționate echipaje din cadrul Detașamentului Tulcea și Stației de Pompieri Babadag, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, și o ambulanță SMURD.
De asemenea, la fața locului s-au deplasat și două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
„La sosirea forțelor de intervenție, aceștia au constat că este vorba despre o coliziune între două autoturisme, în care se aflau două persoane de sex masculin, una dintre ele fiind încarcerată.
Pompierii militari au procedat la extragerea victimei, care a fost predată echipajului SAJ pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transport la o unitate de primiri urgențe. Cea de a doua persoană implicată în accident a fost preluată de echipajul al doilea al SAJ Tulcea și urmează să fie transportat la o unitate medicală. De asemenea, pompierii militari au procedat și la asigurarea măsurilor de protecție împotriva incendiilor.”, a precizat sursa citată.
Citește și:
Mai multe persoane, printre care și copii, implicate într-un accident rutier în județul Neamț
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!