Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:55 14 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Accident rutier grav în județul Ialomița. Cinci victime. Un copil decedat

ro

30 Apr, 2021 03:45 1352 Marime text
  • Accident la Borănești, judetul Ialomița, pe DJ 201!

În această noapte, în jurul orei 22.20,  pompierii militari de la ISU Ialomița au fost alertați, prin SNUAU 112, despre producerea unui accident rutier pe raza localității Borănești, pe DJ201, în care au fost implicate două autoturisme și au rezultat  mai multe victime.

La fața locului a intervenit Detașamentul de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă, în sprijin sosind și trei echipaje SAJ  Ialomița.

Acolo au fost găsite  cinci victime dintre care două încarcerate, semiconștiente.

Un copli, care a intrat  în stop cardio-respirator, a fost transportat de urgență la spital.


După monitorizare și acordarea măsurilor de prim ajutor și celelalte patru  victime, ce prezentau multiple traumatisme, au fost transportate la spital de către echipajele medicale.

La fața locului, pompierii au mai acționat și pentru asigurarea măsurilor PSI.

UPDATE. Oficial de la IPJ Ialomița
 
În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre două autoturisme conduse de doi tineri, de 21 și 26 de ani, ambii din comuna Borănești.

În urma impactului a rezultat decesul unei minore de un an, vătămarea corporală a celor doi șoferi, precum și a două femei, de 21 și 34 de ani, din comuna Borănești.

Conducătorii auto nu au putut fi testați la fața locului din cauza leziunilor suferite, fiindu-le prelevate probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

 
Sursa foto: ISU Ialomița
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii