Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:01 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A luat firmă de la Laurenţiu Mironescu şi a făcut accident

ro

06 Jul, 2011 00:00 3142 Marime text
cap_6.jpgCoincidenţă sau nu, numele lui Poiană mai apare într-o cercetare a lucrătorilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa

Un bărbat în vârstă de 80 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce a fost implicat într-un accident. Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au informat că bătrânul a fost lovit de maşina condusă de Liviu Florian Poiană Scarlet, de 37 de ani, din Constanţa. Datele oficiale puse la dispoziţie de Vrăjitorul.eu arată că, în 2006, Laurenţiu Mironescu, fostul secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, i-a cesionat capitalul social al SC Europa AP SRL lui Liviu Florian Poiană. Mironescu nu era singur în societatea comercială mai sus precizată, acesta avându-l ca asociat pe fostul deputat constănţean Tănase Barde.

În urma cercetărilor specifice, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că „la data de 4 iulie, în jurul orei ora 12.50, în municipiul Constanţa,Liviu Florian Poiană Scarlet,de 37 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe bulevardul Tomis. În momentul în care a ajuns la intersecţie cu strada Soveja, Liviu Florian Poiană Scarlet a efectuat viraj la dreapta pe culoarea verde a semaforului electric, a pătruns pe strada Soveja, unde nu a acordat prioritate de trecere şi l-a accidentat pe Ion Podaru, de 80 de ani, din Constanţa". Oamenii legii spun că bătrânul s-a angajat în traversarea străzii prin loc prevăzut cu marcaj pietonal. Potrivit Monitorului Oficial al României, nr. 1921/2006, Laurenţiu Mironescu, Marin Dobrea şi Tănase Barde, asociaţi în cadrul societăţii comerciale Europa AP SRL, au hotărât retragerea din societate a lui Tănase Barde şi a lui Laurenţiu Mironescu, care şi-au cesionat aportul lor la capitalul social. „Astfel: domnul Mironescu Laurenţiu îi cesionează 1.500 lei (din care 504 USD, echivalentul a 31 lei) = 150 părţi sociale a 10 lei fiecare = 40% la profit şi pierderi, la valoarea părţilor sociale, fără a se obţine venituri din cesionare, domnului Poiană Liviu Florian, cetăţean român, fiul lui Dumitru si al Elenei, născut la data de 24 septembrie 1974 în Medgidia, judeţul Constanţa, domiciliat în Bucureşti, Bd. Unirii (....) care devine asociat cu drepturi depline. De asemenea, domnului Poiană Liviu Florian îi cesionează şi a IV-a, Nr. 1921/21.VI.2006 * 3 domnul Barde Tănase 900 lei = 90 părţi sociale şi va avea un aport la capital de 2.400 lei - 240 părţi sociale a 10 lei fiecare = 60% la profit şi pierderi. Domnul Barde Tănase îi cesionează, de asemenea, şi domnului Dobrea Marin 100 lei - 10 părţi sociale a 10 lei fiecare, la valoarea părţilor sociale, fără a se obţine venituri din cesionare. Domnul Dobrea Marin va avea un aport la capitalul social de 1.600 lei - 160 părţi sociale a 10 lei fiecare - 40 % la profit si pierderi", se mai arată în M.O. nr. 1921/2006. Aceeaşi sursă mai arată că „se retrage din funcţia de administrator dl Barde Tănase" şi se completează obiectul de activitate cu 16 coduri CAEN.

Au măsluit biletele?

Coincidenţă sau nu, numele lui Liviu Florian Poiană mai apare într-o cercetare a IPJ Constanţa. Aproape de sfârşitul lunii mai 2008, oamenii legii au informat că îi cercetează pe Liviu Florian Poiană şi Cristian Constantin Ion, ambii cu domiciliul în Bucureşti, administratori ai societăţii PariSport SRL Bucureşti, care are ca obiect de activitate organizarea de pariuri sportive. IPJ Constanţa mai arată că aceştia ar fi modificat date existente în sistemul informatic al unităţii referitoare la trei bilete jucate la punctele de lucru din Constanţa. „Acestea au fost câştigătoare pentru suma totală de 154.000 de lei, dar, ulterior emiterii, s-au modificat în minus cotele evenimentelor, astfel încât biletele au fost recunoscute ca şi câştigătoare, dar la sume mult mai mici, respectiv 800 de lei", se mai arată în informarea oamenilor legii. Potrivit datelor oficiale, în prezent, Liviu Florian Poiană apare în SC East Europa Trade SRL, unde figurează şi Valentin Radu. Contactat telefonic, fostul deputat constănţean Tănase Barde a precizat, iniţial, că nu a figurat în firme cu Laurenţiu Mironescu. Ulterior, Barde şi-a reamintit de SC Europa AP SRL, completând cu nu ştia de accidentul lui Poiană.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii