Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:44 01 10 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ
a

37 de cetățeni din India, Pakistan și Bangladesh care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, depistaţi ascunși într-un automarfar (GALERIE FOTO)

ro

13 Feb, 2022 10:21 887 Marime text

 
  • Treizeci și șapte de cetățeni străini depistaţi ascunși într-un automarfar la P.T.F. Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat treizeci și șapte de cetăţeni din India, Pakistan și Bangladesh, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu polistiren.

În data de 12.02.2022, în jurul orei 08.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul asupra unui ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în România, condus de un cetățean român. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, polistiren pentru o societate comercială din Ungaria.





În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, în spatele mărfii transportate, treizeci și șapte de cetăţeni străini.


Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetățeni din India, Pakistan și Bangladesh, cu vârste cuprinse între 21 și 52 de ani, majoritatea solicitanți de azil în România.
În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii activității infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.


Foto Poliția de Frontieră
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii